Matrixul măştilor

Cât de norocos trebuie să fii în viaţă ca să poţi să spui exact ceea ce gândeşti? Să stai în faţa cuiva şi să-i vorbeşti deschis, dând glas părerilor tale sincere, uitându-te-n ochii lui…

De prea multe ori ştim că cel din faţa noastră vrea să audă anumite lucruri, iar altele ar prefera să rămână nerostite. De alte multe ori ştim că, dac-am spune întregul adevăr, asta ne-ar dezavantaja şi apelăm la diplomaţia sincerităţilor parţiale. Şi-n încă alte cazuri cel din faţa noastră e doar un om a cărui decizie ne influenţează reuşita noastră şi încercăm să ne fim propriul avocat, încercând, printr-o pledoarie iscusită, să punem situaţia în lumina potrivită pentru noi.

Mai sunt şi cazuri în care unul din cei doi ascultă sau vorbeşte doar de formă, cu mintea-n altă parte. Sau poate amândoi apelează la comoditatea convenţionalului unei conversaţii de socializare. Nu întodeauna chiar ne pasă cu adevărat ce păreri are persoana de lângă noi!

Sunt rare momentele în care doi oameni se întâlnesc şi comunică în adevăratul sens al cuvântului, dând glas temerilor şi convingerilor intime. Dar, până şi-n cazurile acelea trebuie procedat cu grijă, pentru că operaţiile pe suflet deschis sunt riscante, iar tăieturile accidentale sunt adânci şi greu cicatrizabile. Dacă simţi c-ai atins un nerv, ştii că mai bine dai înapoi, înainte de-a fi prea târziu! Sinceritatea absolută are limitele ei!

Până la urmă, deprindem îndemânarea unui actor iscusit, care reuşeşte echilibristica unei sincerităţi diplomatice, folosind simbolica valorilor şi moralei comune, flexibilitatea limbajului, puterea aluziei şi disimularea gheruţelor inoportune. Deprindem arta de-a părea ceea ce-şi doresc ceilalţi de la noi, păstrând sâmburele sinelui intact şi dezvăluind din el doar atât cât trebuie. În doze mici.

Dificultatea apare atunci când învăţăm prea bine rolul şi-ajungem să dăm reprezentaţii meşteşugite şi faţă de noi înşine. Atunci când miezul acela al sinelui devine atât de învelit în mantii actoriceşti, încât nu mai ştim exact cum arată, de fapt. Ajungem să susţinem lucruri în care nu ştim sigur dacă credem cu adevărat. Alteori susţinem chiar contrariul a ceea ce credem. E un compromis pe care-l facem cu noi înşine şi cu ceilalţi, ca să nu facem notă prea discordandă. Fluierătorii de prin biserici sunt priviţi cel puţin circuspect. Aşa că laşi popa să zică ceea ce ştii că trebuie să zică şi-ţi faci cruce şi zici „Amin” în rând cu lumea. Iar odată ieşit din colimator, e deja treaba ta!

Lumea-i împărţită-n multe bisericuţe. De multe ori ieşi dintr-una doar ca să dai într-alta şi-o ţii din convenţie-n convenţie. Ajungi să te adaptezi fiecăreia atât de bine şi de repede, încât ai fi invidiat până şi de cel mai abil cameleon. Devine deja greu de spus în care din situaţii îţi arăţi adevăratul tău chip. Servici, familie, iubire, prieteni, religie, suporteri, dezbateri publice – fiecare e un loc cu un set specific de reguli, unele care se contrazic flagrant între ele. Fiecăruia trebuie să-i ştii meandrele şi să nu-i cazi în capcane.

Iar între-atâtea măşti, rişti să uiţi cine eşti!

Lumea asta e departe de-a te trage de mânecă, ca să nu cumva să uiţi care e esenţa ta. În lumea asta, suita de măşti este de ajuns! Ba chiar e preferată unei identităţi colţuroase care riscă să sfâşie ţesătura locurilor comune. Mulţi aleg conştient Matrixul ăsta al măştilor prestabilite. E mai comod şi mai facil decât o stare de frământare existenţială în care eşti nevoit să răspunzi la întrebări incomode şi să iei decizii proprii riscante. Mulţi! Cât de mulţi? E chiar una din genul acela de întrebări de care spuneam!

Să nu te miri că vei întâlni mulţi oameni care nu mai au nimic sub seria de măşti! Sunt figuranţii oricărei piese! Corul anonim care va răspunde ca un ecou la comenzile prestabilite. Când par că te susţin, bagă de seamă că pavăza lor e iluzorie! Dar, dac-ai riscat să devii inamicul lor, au o forţă colosală de strivire. Ca un teribil sistem imunitar preprogramat, care percepe un corp străin.

De aceea, sunt foarte puţine momentele în care întâlneşti un om întreg şi-n care amândoi veţi putea să vă daţi măştile jos şi să vă arătaţi unul-altuia chipurile. Ţine de noroc!

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

One Response to “Matrixul măştilor”