Linişte ©

“Cum poţi să trăieşti fără DUMNEZEU?”, am întrebat-o. Păream amândoi dealtfel, destul de miraţi de întrebarea mea… “Trăiesc şi-atât, am un rost, o lume în jur de suportat, şi aş complica inutil jocul ăsta cu o pedeapsă în plus” mi-a strecurat printre dinţi aproape dintr-o răsuflare. O prăpastie grea îmbrăcase parcă, de tot, cuvintele… Am insistat: “atunci de ce îmi spui mereu că mă iubeşti?”. “Pentru că vreau‘’, zise ea ridicându-se de la masă, ’’să te ştiu liniştit…”

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!

Leave a Reply