Limbricii de „supt” Chilian

Florin Chilian face un apel către artiştii români în speranţa că a venit timpul să recupereze ceva din drepturi şi onoarea demult pierdute. Pînă la drepturi însă, autorul apelului face cîteva remarci care ne ajută să înţelegem mai bine de ce s-a ajuns pînă aici, de ce instituţii precum CREDIDAM (Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi) sau UCMR-ADA (Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România Asociaţia pentru Drepturi de Autor) joacă „tananica” pe munca (banii)  artiştilor.

” Cum să puteţi fi vreodată creatori responsabili ai vreunei forme de artă, cînd toata viaţa aţi furat arta, creaţia şi destinul altora, copiind cu neruşinare şi profitînd de pe urma falsului grosolan, încasînd bani nemeritaţi, semnînd în fals copii nefericite ale adevăratelor creaţii?! Care artă?! Ce să apăraţi?!… „

Adevărul este că muzica românească lasă foarte mult de dorit. E multă şi proastă. Impresia de saturaţie apare dar nu prin calitate ci prin cantitate. Muzicienii adevăraţi nu se vînd la emisiuni cu audienţă, ei ştiu că acea „audienţă” nu este de calitatea şi că aceia nu-i vor aprecia. Un artist adevărat nu-şi vinde imaginea ci arta sa, iar în zilele noastre „artiştii” sînt nişte papagali dornici să apară la televizor în orice ipostază, doar cu speranţa că vor mai intra nişte bani pe card din drepturi de imagine. Cîţi bani?

” În doi ani (2007 şi 2008) s-au strîns, la organismele de colectare şi gestionare a drepturilor de autor şi conexe, aproape 90 (nouăzeci) de milioane de euro. În ultimii 10 ani s-au colectat peste jumătate de miliard de euro la aceleaşi organisme. Daca artiştii ar fi avut acea demnitate pe care numai adevărata creaţie ţi-o dă, atunci disperarea nu ar fi ajuns sa-i scoată din case… „

Aici începe hora mînărelilor româneşti acoperite de autorităţi şi acceptate de aşa-zişi artişti. Bani munciţi de alţii au intrat în buzunarele rupte ale unor şmenari cu funcţii. Aici începe şi scîrba noastră faţă de vedete!

” Sînt scîrbit şi sătul de umilinţa pe care o acceptă marii artişti ai neamului, cerşind la televizor dreptul de a munci pînă la o sută de ani! Sînt jenat de meschinăria lor ce îi face să se înjosească, pentru a mai lungi şmecheria ce le permite să cumuleze pensiile cu salariul şi să cerşească degradant 20 de euro, fără a se gîndi la generaţiile de actori, artişti ce stau să vină după ei. „

Un adevăr care doare astăzi în lumea artiştilor este că şi ei trebuie să plătească taxe pe ceea ce încasează. Astăzi au ridicat capul la răscoală şi îşi cer drepturile pentru care, pînă azi au tăcut. Personal nu sînt deacord cu foarte multe taxe din această lume, taxa pe muncă fiind una dintre ele. Şi ca o previziune tot personală cred că în curînd multe se vor schimba pe faţa pămîntului în această privinţă… nu e normal să te naşti dator.

Aş mai vrea să fac o precizare importantă: artă sau artist nu înseamnă doar muzică sau mizician. Domeniile artei sînt pe cît de variate pe atît de importante. De exemplu: arta plastică (pictură, grafică, sculptură, arhitectură, meşteşugul artistic), arta dramatică (teatru, dans, coregrafie, cinematografie), muzica (muzică vocală, muzică instrumentală), literatura (epică, lirică, dramaturgie). Să nu uităm că fotografia, radio, televiziunea, video şi online-media sînt şi ele tratate ca arte.

Surse: Florin Chilian şi Wikipedia

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!

Leave a Reply