Libracadabra 5 ©

Mă surprind, încă mă surprind aceste deprinderi ale mele.

Să fac bine cu răul pe masă? Să-mi pun oglinzi retrovizoare acute, să-mi asfaltez inteligent dar la preţ redus, sentimente? Poate că declaraţia mea de dragoste este un simplu obiect. Ţi-l dau ţie într-o onomastică ciudată, aspră în romantismul ei desuet. Ĩţi ofer cadou o obişnuinţă. De a fi împreună. Două elemente comune, contribuabili îndrăgostiţi de spaţiul locativ din inima celuilalt. Un tic nervos.Tu şi eu. Încurcând şi mai tare melancolii în plină pubertate cu felii de viaţă pregătite pentru fast-food. Simptomatic, existăm. Dealuri, munţi, câmpii, toate mi-au crescut în suflet pentru a te iubi. Vina că m-am obişnuit să te iubesc îţi aparţine! E posibil să fi mângâiat împreună vreun clar de lună şi de-acolo să ni se tragă. Poate… Poate că primul dintre noi care va pune mâna pe telefon va şti să gestioneze realist această imensă cantitate de cuvinte. Această tăcere, de fapt…Nu e vreo blestemată de rutină la mijloc ? Unde fiecare se ascunde, până la urmă, în monotonia celuilalt? Bine dar, totuşi ce fel de joc e ăsta? Tu nu vezi că nu a rămas nimeni să numere? Un sărut, două săruturi… Şi o iubire ca un animal speriat salvat de NOE pe corabie. Aş vrea să fie în fiecare zi la fel cum a fost întâia zi cu tine!

Of, încă mă surprind, cât mă surprind aceste deprinderi ale mele…

 

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

1 comentariu pentru “Libracadabra 5 ©”