Libracadabra 41 ©

Eşti frumoasă….

Eşti frumoasă cum vreau eu, nu cum ştii tu că vrei să fii! Fugi să ajungi şi mai frumoasă, frumoaso, aşa cum ştii tu că vrei să fii!

Două lucruri mi-ar putea umple toată viaţa: să te străbat ca pe-o curgere de apă şi să te văd jucându-te.

…..Între noi un taburet, o masă şchioapă şi rece, multe dulapuri în formă de om şi-o rutină în care-ţi întorceai mereu gândul spre pielea mea desfăcută de la inimă.

Şi-mi atrăgeai atenţia.

Uneori ne vedeam zilnic, alteori doar o dată pe săptămână sau o dată pe an. Ştiam atâtea despre dragoste dar eram stângaci.

Ne iubeam în cruce cu o altă pereche, şi ei regăsiţi de gustul desfãtãrilor dupã despãrţire.

Mai întâi te-a avut celãlalt iar cu aia m-am simţit eu. Bine… Pe urmã tandru, primar, activ, ambiţios, într-un izvor de luminã narcisist am înţeles sã fim animale cu douã spinãri şi sã ne spargem definitiv monogamia.

Tu şi cu aialaltã, ca fetele, privind oarecum chiorâş, aţi lenevit în camera-de-joacã sã vã rãsfãţaţi toate farmecele lingvistice la un loc cu fantezia obişnuitelor întrebãri despre… şi cu şampanie.

Ăla şi cu mine ne-am luat câte-un coniac maaaare şi-am restabilit în mai puţin de-o orã, un armistiţiu sorbit cu înghiţituri mici, atenţi la rafinare şi la indignare.

Nici nu aveam de ce sã ne revenim din vreo stare de uluire.

Eram nişte oameni simpli, nişte puşlamale în fond, care-şi dãduserã atâta echilibru moral unul/altuia pânã gãsiserã dragostea dupã bunul lor plac.

Dragostea e un lucru serios.

Ha-haha-ha!  Aşa ai exclamat tu râzând şi mi-ai simţit pulsul. Gura ţi-era trandafirie. De parcã nici nu mâncase, nici nu iubise.  Şi care fredona bogat, un cântec de dragoste:

 A boy and girl

An angel kissin’ on a sinner

A monkey and a man

A marching band

All around the frightened trapeze swingers.

Na-na,
Na-na-na, Na-na, Na-na…

Eu tot tânjeam, în axul meu longitudinal bãrbãtesc, dupã o supã reîncãlzitã cu ceva carne şi nişte legume.

Viaţa noastrã devenise o bãltoacã prietenoasã care rãspundea unor necesitãţi. O bãlãceam ca gâştele, o tãvãleam ca purceii şi în sfârşit, de-aici luau pompierii apa în caz de incendiu…

Treceam drept o societate însufleţitã spre dialog, care-şi rãspândea acum selecţiile verbale cu inteligenţã şi cu emfazã, în drum spre casã. Am sesizat expresii cu sens opus şi fraze necunoscut-cunoscute ce, mai mult pe la ocazii, se servesc pentru a te zãpãci.

Mhey, nici nu ştiu dacã-mi plãcea jocul ãsta, dar în calitatea mea de îndrãgostit necredincios îl consideram dacã nu superb, cel puţin scuzabil.

 –  Asta a ta, o avea şi contul curent tot aşa de-ncãpãtor cum are gura?, m-a abordat spontan, cu uimire provocatã de introducerea pompei de benzinã în plin, celãlalt iubit al tãu…

Mai tot timpul eşti bucuros sã descoperi, când îţi laşi craniul la despachetat, mici cusururi în fiinţele iubite. Ca sã le poţi ierta imediat bineînţeles, şi de ce nu, sã le poţi iubi dimpreunã cu ele.

Pãream  convinşi, în unanimitate, cã trãisem o aventurã inteligentã şi renumitã. O dragoste de aur! Şi patima deşteptatã se zbuciuma în noi şi ne vuia prin vine sãlbaticã, apoi dulce, blândã şi obraznicã.

Ĩncepuse sã ne placã!

Al naibii de tare ce ne plãcea când intram periodic în posesia unor comori de ascunsã fericire şi ne ştergeam cu sãruturi de molozul uscat, cotidian!

Acum limbile se dezlegaserã din toate hãţurile şi tãifãsuiau despre fleacuri. Fleacuri? Cineva a propus s-o luãm pe contrasens mai repede şi sã ne schimbãm şi hainele între noi, aşa cum fac regii în semn de preţuire veşnicã.

Altcineva a sesizat, prea târziu dealtfel, autotrenul care circula frontal…

Eu am vrut sã-ţi spun ceva foarte deştept şi am tras aer în piept pentru a lãsa o pauzã suficient de mare cuvintelor, sã se caute.  Dar Dumnezeu probabil, cine altul?, a vrut sã nu gãsesc decât  decât acea înjurãturã de mamã  exact în clipa în care partea din faţã a berlinei a trosnit ca un grumaz de miel rãsfãţat prea des.

 …….. Cum spuneam, un taburet, o masã şchioapã şi rece, multe dulapuri în formã de om şi rutinã.

 –  Deci?, ai dat tu sã te apleci lucrativ spre noi, ca o albinã ce ştie sã scoatã mierea şi din plantele otrãvitoare. Noi te-am fixat cu privirea şi  ţi-am îngheţat simultan din cap.  Omului nu trebuie sã-i fie ruşine cã e frumos pentru cã norocul se poate transforma uşor în nenoroc şi lesne din nenoroc se poate face iar noroc cum a fost… Nu e noroc sã ne fi avut unul pe celãlalt atât de intens, de adânc şi de bine şi totuşi sã ne-ntâlnim aici toţi, lalolaltã?!

Acest mare noroc pe mine unul, mã copleşise. Simţeam un fel de rigiditate în ceafã, care pãrea cã nu se preteazã la o glumã de prost gust. Totuşi!

 –  Lãsaţi dudue, cã putem sã plecãm la culcare şi fãrã sã vedem dacã iubirea-i veşnicã!, a fãcut ştrengãreşte cu ochiu’ spre tine, un individ în tegumente albãstrui de halat cu mânecã scurtã. Scurtã, ca nu cumva sã acopere inima sãgetãtoare de pe antebraţ.

Pânã mâine vi-i scap io şi dã miros şi de altã stricãciune pã toţi trei! E şi cusuţi pânã mâine numa’ buni de….

Eşti frumoasã ! Mã auzi??  Tu auzi cât de frumoasã eşti?

 – Dacã vã ia cu iegzeme, pã motiv dã sistem nervos sau ceva,  vã-ntoarceţi cã vã fac o soluţie cu formol diluat, patru pãrţi apã, o parte glicerinã, punem şi ulei şi sã ştiţi cã ajutã….

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

3 comentarii pentru “Libracadabra 41 ©”