Libracadabra 4 ©

Dar cum suntem noi de fapt? Asta este o intrebare de jucărie. Cine să răspundă? Eu să-ţi spun cum eşti tu? Tu să mă iei în compasul caracterizărilor tale? Molatecă perspectivă! Mai bine să ne-arătăm cu degetul. Sunt atâtea arătătoare azvârlite în aer că mă şi mir cum mai putem să ajungem la-ntâlnirea cu noi înşine…

Cine-i vinovat? Nimeni! Suntem nevinovaţi cu toţii! Ce ne punem tot timpul sare pe rană? Să-i dăm gust? Degeaba eşti viu dacă nu te doare! Trecem din oglindă-n oglindă cu aceeaşi instabilitate emoţională miraţi de marea varietate de forme şi culori pe care o putem lua. Mie nu-mi place azi nisipul găsit între scoicile privirilor tale, de exemplu. Sunt o apă sărată care s-a săturat să te şteargă de paşi! Ori mă condamni ori mă iubeşti! Ori nu mă iei în serios, şi ne-nvăţăm amândoi buzele cu înecul. Lapidar. Monosilabic. Devenirea noastră!? Ce fastuos şi intangibil sună! Dacă scuturăm covoarele de pluş şi stingem candelabrul realizăm oare ce săli goale şi neaerisite am devenit? Şi nu cred că ştim ce e de fãcut. În loc să privim de la rădăcină raza de lumină noi îi căutăm cu un aer de superioritate impactul material. Ne place cu privirea-n pământ să aflăm muşuroaiele cu care suntem compatibili.

Întunericul nostru ieftin! Până la urmă există vreun responsabil pentru toate astea? Numai CEL DE SUS ştie? Noi nu suntem vinovaţi pentru ce putem deveni???

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!

Leave a Reply