Libracadabra 34 ©

Mda…. Îmi doresc să te supăr. Şi să te împac. Îmi doresc ca tu să fii aici. Şi să exişti mai ales!

Te-aş întreba, ce faci?

Ce faci cu atâta linişte zbuciumată în cubul meu de aer? De ce sufletul tău are atât de multe buzunare?

De ce nu stă cuminte în palmă, de ce nu mi l-ai oferit încă, dezinteresată?

Probabil că ochiul meu nu este în stare, fizic, să te recunoască. Poate că e doar o problemă de hazard.

Dar să iubeşti, pare că se naşte dintr-o altă lume a ta.

Nu vreau să ajung să-ţi spun că exist pentru că exişti. Sunt nişte vorbe mari. Prea mari şi prea rotunde, prea educate. Vreau doar să-ţi văd inima îmbrăcată în rochie de mireasă. Cu ceva nou, ceva vechi, ceva împrumutat şi ceva albastru.

Vreau să nu mă mai simt timid când îţi culeg din păr, florile de cais.

Pentru că, din păcate, nu mai sunt un adolescent, pentru că, din fericire, eşti o femeie înmiresmată. Care s-a ocupat până acum cu dărâmatul castelelor şi înlocuirea nisipului.

Ştiu asta pentru că din mine ţi-ai luat nisipul…

Niciodată forme. De ce? De ce mă încăpăţânez să rămân în tine ca-ntr-o serpentină? În serpentină există curbe deosebit de periculoase. Poate că de-aia!

Poate că sunt doar o lacrimă, poate că sunt Homo Erectus.

Un sălbatic care te-a vânat şi se mângâie acum cu pielea ta, cu gândul tău, cu respiraţia ta secvenţială şi fierbinte. Poate că m-am îndrăgostit ca pentru o mie de vieţi.

Dar nu te-am găsit…

În podul palmei, linia fericirii mi-a rămas ca o mâncărime. Ce folos că am plimbat un car de foc peste buzele tale nemulţumite şi reci? Ce folos că acest car de foc nu este împrumutat? Nu e recuzită, nu aştept o cortină care nu mai cade, în sală nu e nimeni care s-aplaude.

Înţelegi? Suntem numai noi. Eu şi tu. Un sărut şi-o îmbrăţişare. O mirare şi o minune. O întâmplare…

Mi-e atât de frig!

Trage-mi tu, trupul la loc peste trup. Vrei?

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

4 Responses to “Libracadabra 34 ©”