Libracadabra 33 ©

Vă rog să-i iertaţi râsul acela…

Un prea mare hohot de râs nepotolit. De vină erau amabilităţile, cadourile, tot felul de mici servicii făcute familiei, atenţia deosebită pe care i-o arătase ei şi ochii. Acei ochi pironiţi, fixaţi îndelung asupra lui.

Dacă n-ar fi fost ochii…

Era deja ras, spălat, pe jumătate mâncat şi-mbrăcat. Ea rămase-n picioare, tăcută. Îşi freca sprâncenele ritmic, când ascuţit când orizontal. Avea un aer de plictiseală şi-o relaţie ruptă dintr-o dată. Cu el.

Şi el nu vroia să intre-n amănunte.

Indecent, primitiv, încerca s-o cuprindă de mijloc cu starea lui materială şi c-o mişcare din buze care putea să-nsemne şi nu şi da…

Se bucurase, se fericise mai mult decât ar fi meritat.

Să compari ochii unei doamne căsătorite cu stelele şi stelele cu ochii e până la urmă ceva ce se poate face în versuri sau în proză.

Dar nu în văzul tuturor!

Sigur că vina era numai a ei. Că avea ochi frumoşi!

Mirosea a îndrăgosteală deşi atunci când a oprit-o cu forţa să-i atingã mâinile şi talia şi să-i dea tot ceea ce era în stare, ea l-a făcut prost.

I-a spus că ochii ăia sunt ai ei, că pot întoarce când vor ei şi de câte ori doresc privirile bărbaţilor şi că nu trebuie să ceară acceptul de-a răspândi în jur vreun capriciu sau vreo graţie.

Acuma ce, a ajuns să fie gelos şi pe nervul ei optic?

Avea destule cuvinte care-i ieşeau din gură, moale şi rar. Nu-i plăcea ca un bărbat s-o strângă-n braţe şi să meargă cu ea aşa…

Chiar îi era ruşine.

Parcă o devora. Este adevărat că el cam devora tot ce i se punea în farfurie. Şi era deja la a doua soţie.

Uneori ea se gândea că el poate să-şi înghită şi soţia.

Acră cum era, soţia lui părea greu de înghiţit. De acord! Dar prima era mult mai acră şi cred că n-a murit. A înghiţit-o el cu siguranţă…!

Îl găsea prea bărbat, emfatic, grosolan, obositor, greoi, uşuratic, ordinar, trivial. Croit greşit.

Nu mai povesteau împreună demult despre acte de dăruire şi bunătate.

Ar fi vrut să-şi scoată din suflet corbii plictisitori care-i dădeau târcoale. Să înceapă o ofensivă în altă parte, cu intimităţi şi secrete noi. Să pună anunţuri pe inimă, să caute un chiriaş mai bun…

Să se lase de poezii…

Un bărbat căsătorit cu alta e poezie! Anii trec, pasiunea ţi se urcă la cap şi într-o zi, când ţi-e lumea mai dragă te trezeşti şi fără poezie şi fără bărbat!

– Gata! Nu mai pot, nu mai vreau! Du-te la dracu’!, îi spuse ea cu piciorul pe marginea aşternutului, derulând în sus un ciorap foarte lung de mătase. Mi-ai promis c-o laşi, mi-ai jurat pe Dumnezeu şi nimic…

– Ce vrei tu acuma?, chicoti el, neputând totuşi să-şi abandoneze râsul. Vrei să urc de la un lucru sfânt la altul până ajung la cel mai sfânt? Am jurat pe Dumnezeu, nu ţi-a fost destul. Poftim!, jur pe tine, eşti mulţumită?

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

1 comentariu pentru “Libracadabra 33 ©”