Libracadabra 31 ©

Omul a intrat în stare, a căutat din priviri o masă mai retrasă, s-a aşezat şi a făcut discret, din cap, ospătarului.

De fapt, ştiţi cum e omul ăsta?

Îl iei în mână şi-l frămânţi. Îi spui să tacă şi el înghite. Vrei să-l înnozi, îl înnozi! Îi arăţi un colţ şi-l pui să stea.

Ospătarul nu s-a înclinat cum trebuia.

Omul se chirceşte, se scurge, se mototoleşte pe toate cele patru picioare ale scaunului. Nu mai are niciun os în şira spinării.

Are şef.

Şeful îi dă buzna în viaţă şi-i trage scaunul. Îi spune marş!, pe franţuzeşte, englezeşte, spanioleşte.

Şi omul înţelege.

Că acum nu mai e frumos, gras din cale-afară şi destul de inteligent să ocupe un loc pe scaun.

Înţelege şi că ospătarul nu mai vrea să-i ia comanda şi că toate celelalte locuri la masă au fost ocupate.

Acum nu mai face niciun rost, nu mai produce, iar limba de la obligaţii, note de plată şi funcţii, atârnă. Când pe stânga, când pe dreapta.

Viitorul călduţ i s-a cam sleit, muştele îl bâzâie îngrozitor….

Încovoiat, cu-n început de rană sub guler, de la zgardă, omul dă să iasă din viaţă.

Sună telefonul. Motocicletă, viteză, accident, şef mort, şef el….

El, şef???

Cutele dispar, apare din nou sub el un scaun, se-ntorc oasele-n şira spinării, pielea se-ntinde la costum, nu mai admite nici dă-te mai încolo, începe să-i sară ţandăra, să-i vină poftele…

– Băi ospătar, ăsta-i meniu mă mânca-ţi-aş?

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

1 comentariu pentru “Libracadabra 31 ©”