Libracadabra 3 ©

Te las sã vorbeşti. Discutãm. Şi dilatãm auzul dincolo de rosturile noastre depersonalizate. Dialogul nu pare a fi un simpatic animal domestic. Câteodatã muşcã. Dar nici aşa, sã-l ţii tot timpul legat de copac, parcã nu se face! Vorbim. De fapt tu execuţi din buze game nervoase. Ĩncerc sã te urmãresc. Arar, îmi vine sã casc dar îmi amendez imediat pornirea. Şi anii trec. Tot mai striviţi în crãpãtura dintre buze. Mã întreb şi te-ntreb: de ce? De ce totuşi acest monolog din plastic, ca o jucarie stupidã? Ca un colac de salvare. Ţi-e fricã ? Poate naufragiul în doi ne va delimita insula. Hai, strigã! Aratã-le importanţa ecoului. Reverberaţia. Oricum şoaptele ţi se vor îndestula pe la spate. Pe mine mã dor voluptãţile astea. E şi mai economic sã stai tu, ditamai rãbdarea, într-un cot. Şi iubind vacarmul sã ajungi sã te împãrtãşeşti din vina celorlalţi. Astfel, cu toate funcţiile îndeplinite, auzul va deveni selectiv, conform cu realitatea. La adresa ta vor jindui flãmânde pãsãri de pradã, gata sã-ti astupe urechea cu resturi. Şi le vei tolera. Aici e tot farmecul: sã poţi colabora cu stresul. Nu pânã treci puntea ci pânã-ţi iei zborul! Iar când vei da cu creştetul de Luminã, ei vor sta într-adevãr sã te asculte. Pentru cã aşa e fãcut OMUL: din ce i se pare şi din ce i se spune. Dar îi place la nebunie sã fie reinventat. Ascultã-l! Şi zburaţi împreunã!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

1 comentariu pentru “Libracadabra 3 ©”