Libracadabra 29©

Toate armele şi gloanţele toate sunt îngropate în inima ei.

Ea era cea care creştea întuneric din lumină. Cea care ridicase o stâncă între ei ca să fie văzută. Să fie văzută de soartă. Soarta de a fi picioare, picioare pentru drumul lor şi drum pentru picioare…

Era genul de Scufiţă Roşie care face autostopul.

Ei, amândoi, au găsit-o pierdută sub atâţia ochi şi i-au umplut pomii cu sfârcuri de păsări.

Ea le-a fost lingură şi trup.

Şi viaţa li s-a părut o apă vie plină de îndrăgostiţi-chiriaşi. Au trecut tustrei prin nud şi viciu, pe sub cearceaful mototolit al civilizaţiei.

Până-ntr-o zi….

Până-ntr-o zi, când ei s-au ucis cu neputinţă pe strazile oraşului.

Trupurile lor, rămase pe trotuar, fuseseră lungite cu scurgeri de sânge şi patimă.

Unul avea trei lovituri ascuţite-n torace. Celălalt, se mândrea lângă bordură cu multă substanţă encefalică strivită-n formă de inimă.

N-au reuşit s-o anunţe, să-i spună şi ei, să fie categorici.

Totuşi, când au sosit autorităţile i-au declarat categoric morţi.

Şi morţi, ei continuau să se certe acolo-n stradă, ca bărbaţii, ca nişte oameni ai zidului lipsiţi de umbră.

Când a aflat tragedia, ea s-a dus să-i aleagă din trista lor stare.

N-a putut, deoarece văzând-o ei, amândoi, au început să-i expună, cu strigăte de pe altă lume, puternicele şi absurdele lor argumente. Aceleaşi…

Mai frumoasă ca de obicei, ea nici n-a stat la discuţii şi a plecat din dragostea lor să facă iar autostopul.

Fiindcă o oboseau cumplit certurile dintre foşti….

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!

Leave a Reply