Libracadabra 26 ©

Nu vrei să fim frunze?

Te-aş putea învăţa toate nervurile pământului, m-ai putea învăţa vântul. Şi-am foşni amândoi timp de-o pădure întreagă…

Mi-ar cădea ploaia singură de pe umeri. Tu, desenând umbre în soare, m-ai putea ispăşi cu privirea. Şi ne-am cuprinde şi ne-am răcori.

Ne-am alege cea mai grozavă fotosinteză!

Dar tu nu vrei! Iar eu rămân în jurul tău să-ţi sărut sprâncenele reci…

Botanic aşa ar trebui să facem, verde. Eu într-un ierbar, tu într-altul? Din mână-n mână, din an în an, material didactic?

Şi ne cad lacrimile-n inimă ca nişte furnici şi ne uimim de câte muşuroaie ne despart.

E necesar să fim verde tu, verde eu. Nici simbioză prea multă, nici parazitare. Doar verde. Pentru ei, care ne vor folosi şi se vor simţi pământ.

Dac-ai să te simţi pământ, poate-ai să laşi până la urmă pe cineva să facă din tine cărare…

Hrană, sevă, nu asta am vrut?

E tot un fel de dragoste, ştii? Putem înmuguri împreună, unul în celălalt, o fericire necunoscută restului pădurii. Putem…

Dar bate vântul. Şi eu nu am nicio vină. El alege, el împrăştie.

Mai bine să ne-nsuşim risipa asta ca pe-o impresie artistică din arta perenă. Nu? Parc-aşa se spune. Şi-atunci, sigur unul din noi va dansa forestier cu nemărginirea!

Cum ţi se pare? Să-ţi dai seama că ţi-a fost străbătut nestrăbătutul. Sincer, eu m-aş bucura pentru tine!

Gândeşte-te, rămânem prieteni! Asta înseamnă mai multă lene, mai mult  desiş de ochi şi din mine şi tine mai mult hamac, dincolo de magia Lunii…?

Orbiţi de lacrimi, ochii tăi mă vor orbi.

Numai că vezi tu, s-ar putea iar să bată vântul. Şi el alege, el împrăştie. Eu n-am nicio vină!

De ce să-ţi crească crengi peste crengi de supărare? Frunzele mele fac verde dar tu ai semenii tăi, mereu încolţind din întuneric, mereu mai luaţi sunt şi ei, în sus de rădăcină, cu muşcături lacome de aşa-zis fierăstrău electric.

Te ucide, îmi spui, nesiguranţa asta, te mistuie şi eu… Cum adică nu fac nimic??

Eu am inventat lumina care te scrie ca un creion ascuţit! Am inventat focul care te arde şi toate păsările! Eu sunt animalul sălbatic care trăieşte în tine şi face pui!

Sunt statuia pe care-o cioplesc din masa ta lemnoasă pentru a te transforma!

Dac-ai să-ţi desfaci şnurul de refuz, ai să mă găseşti în iarbă ca o insulă. Pe insulă există un copac care încă mai crede-n tine. Urcă-te în el! Găseşte-i fructul deja uscat! Rupe-i coaja, scoate-i miezul!

Şi la mijloc ai să vezi o altă insulă, cu un alt copac, cu un alt fruct care nu se mai roagă în genunchi să-l consumi!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

One Response to “Libracadabra 26 ©”