Libracadabra 24 ©

Ea şi El se odihneau atât de leneş, la marginea oraşului.

Oraşul… Ehei, oraşul e ca o fată ce-adeseori trece rănită, de la mine la tine, la mine…

În timp ce Ea stătea pe malul apei bălăcindu-se cu picioarele ei frumoase şi căutându-şi senzaţia de rece, soţul ei dormea peste iarba moale şi sătulă în zbor de coleoptere.

El era un prieten. Un vechi prieten. A văzut-o dusă pe gânduri şi-a întrebat-o.

La ce te gândeşti?

– Ei şi tu, a răspuns Ea. La nimic. La lucruri fără importanţă. Prostii…

– Prostii?, a repetat El. Mie mi se pare că vrei să cauţi ceva.

– Ştii ce caut?, s-a răsucit Ea graţios, luându-l între picioarele ei frumoase şi ude. Caut felul în care-o privea tata pe mama!

– Asta-nseamnă că te gândeşti la soţul tău…, a mai spus El, cu acel zâmbet maliţios, pe care doar un prieten adevărat îl poate asambla atât de repede.

Soţul meu… soţul meu…, a repetat Ea consecutiv şi cu gândul aiurea. Soţul meu? Soţul meu doarme…

Atunci El s-a dus la soţul ei şi l-a trezit.

Hei, bătrâne! Vorbeam despre tine cu soţia ta…

– Ce coincidenţă!, zise soţul frecându-se cu restul de somn la ochi.

Cum???

– Păi când m-ai trezit, ce crezi, tocmai visam şi eu că vorbeam despre tine cu nevastă-ta!

– Şi… şşşi ce spunea ea în visul tău?, se bâlbâi El fără nici cea mai mică urmă de prietenie.

Aaaa, nu mare lucru, rânji soţul satisfăcut şi bineînţeles, maliţios. Eu o-ntrebam : La ce te gândeşti?, şi ea-mi răspundea : La nimic. La lucruri fără importanţă. Prostii. Apoi eu insistam: Prostii? Mie mi se pare că vrei să cauţi ceva. Şi ea îmi spunea…

– Ajunge! Ajunge!, strigă El devenit duşman şi grăbindu-se dintr-o dată, cu dragoste, spre casă…

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

No comments yet... Be the first to leave a reply!