Libracadabra 22 ©

Speranţa mea a-mbătrânit…

Şi nemaifiind ea în stare să-şi procure hrana cum şi-o procura înainte, a-nţeles ca trebuie să se descurce prin viclenie.

A găsit peştera sufletului meu şi s-a-ntins acolo, prefăcându-se bolnavă.

Aşa mi-a înfulecat tot felul de sentimente care veneau din gândirea pozitivă să vadă ce e cu ea.

După ce mi-a mâncat toate iluziile a-nceput să ofteze de foame şi să descopere cu mirare că oftatul are şi el ecou…

Într-un târziu, care ca orice târziu a venit prea devreme, la gura peşterii  s-a oprit realist, din cădere liberă, un strop de raţiune.

–  Ce mai faci, cum te mai simţi prea buna şi atât de învechita mea speranţă?

Rău! Mi-e tare rău…, a răspuns ea, închizând şmechereşte din ochi. De ce nu vii chiar tu să te convingi cât mi-e de rău?

Eu aş veni, dar văd atâtea urme ale celor care-au intrat la tine însă nicio urmă care să fi ieşit!

…. Şi stropul meu de raţiune şi-a confirmat pe mai departe căderea liberă.

{cristi}

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

2 comentarii pentru “Libracadabra 22 ©”