Libracadabra 21 ©

Plouă cu aripi. Cu păsări. Ne cade zborul, ne înmormântează. O mişcare verticală, ca o obligaţie. Ceva ce trebuia să se-ntâmple şi care în sfârşit  s-a-mplinit. A fost respectat. Bineînţeles că pentru zbor acum va urma odihna. Dar eu cum pot să ştiu asta? Fără să mi se bată aerul deasupra capului?

Recunosc sunetul unei uşi grele. Al laptelui care fierbe pe foc. Recunosc somnul câinelui meu şi-l recunosc cum cască prin somn şi se scutură ca de-o amintire. Recunosc că am uitat ceva care-mi cere să mă-ntorc.

Poate am de vindecat o rană, poate am de respirat un parfum. Îmi torn în pahar gustul şi dulceaţa unei zile trecute spre care mă pregătesc să pătrund mâine. Dar zgomotul meu de albastru nu-l mai aud…

Vreau să ies din sala de judecată! S-o străbat în fugă, cu paşii tuturor celor condamnaţi! Mi s-a spus că întotdeauna, într-o turmă sigur se găseşte cineva care să behăie frumos. Că undeva, sigur există şi pentru mine un paznic de noapte care veghează… Că nu e nevoie să răstorn o grămadă de pietre pentru a afla în ele secretul pe care-l ţin la inimă. Trebuie doar să am grijă ca inima mea să nu fie dărâmată şi transformată într-o grămadă de pietre.

Ce multe lucruri ştiu, dar nu ştiu de ce-mi cad păsările! De ce las capul plecat când păşesc atent să nu le-ngrop geometria în asfalt? De ce mi-e sete de lapte şi de iubire? Aşa, ca de la o întrebare ce moare la altă întrebare ce moare: de ce? Învingătorul învins sau învinsul-învingător?

Învingătorul era mai inteligent… Sau învinsul este mai bogat pentru că speră să sărbătorească întotdeauna o victorie chiar dacă ea nu-i aparţine? Cel care-a căzut din cer după ce a zburat sau cel care trăieşte pe pământ dar nu va putea niciodată să zboare?

Tu, de exemplu! Eşti o piatră preţioasă. Te depozitezi în vreun muzeu şi spui: sunt a tuturor! Căscaţi-vă ochii la mine, pipăiţi-mă! Organizaţi-vă într-un ceremonial şi admiraţi-mă! şi când se opreşte ploaia de-afară şi strălucirea din ochii lor nu te mai luminează? Când semnificaţia ta se pierde la soare, odată cu cei care te admirau? Cum e când rămâi într-o vitrină lungă, de obicei foarte rece şi nu străluceşti mai mult decât o sticlă?

Dar dacă iubirea ta îţi spune: hei, nu erai aici atunci când te-aşteptam!

Poate scăpam o altă iubire de la înec! Poate că-mi reproşam ceva, poate că vroiam să zbor şi mi s-a dat de-nţeles că nu se mai poate! Tu crezi că fiinţa ta oferă prilejuri şi fiinţa mea le ratează? Eu cred că dac-aş fi vrut să bat un cui, undeva, aş fi avut nevoie doar de ciocan şi nu de tine!

Pot să fiu labil, pot să nu fiu labil, pot să rămân un necunoscut care bate cuie şi-atât! Pe mine mă interesa dacă zborul tău adunat cu zborul meu are puterea să oprească zborul care cade! Pentru că eu, ca fiinţă, simt nevoia să mă hrănesc şi să mă înalţ!

Tu simţi?

{cristi}

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

1 comentariu pentru “Libracadabra 21 ©”