Libracadabra 20 ©

Ninge? Cercetaşi îngheţaţi ar trebui să coboare din nori şi să ne pună alb peste suita de paşi. Mă uit la destinul meu, cum vrea să cadă din cer  într-un fulg de zăpadă…

Ceva însă, absurd şi rece, parcă stă să-mi acopere sufletul şi carcasa materială a existenţei. E un fel de omăt rebel, ca un lătrat sănătos de câine crescut pe maidanul cu dragoste al patriei. Cică e iarnă, dar nu mai ies covrigi de fum gospodăreşti prin hornuri ci aburi transparenţi, ai unor respiraţii-stafii întretăiate de foame.

Iubirea stă pe-o cracă, laolaltă cu ciorile, pândind firimituri din urma jeepurilor grase, mereu mai parcate, mai multe mereu. Rodii, aidoma unor bulbi uriaşi de ceapă, se holbează la noi din scumpul pestriţ al pieţelor.

Ne facem cadouri. Oftatul meu ţi-l dăruiesc ţie, butic după butic, înghiţind în sec mall-uri şi hypermarketuri. Copiii trag de mame, mamele de taţi şi taţii răbufnesc mecanic, în gura obraznic de strâmtă a bancomatului, care scuipă pe ei doar fonduri insuficiente.

Îţi vine să te iei cu mâinile de DRAGOSTE! Este atât de multă dragoste în jurul nostru, împrăştiată pe panouri mari, publicitare, care se ridică şi se lasă şi iar se ridică… Să fim buni! Să dăruim! Da’ de ce naiba trebuie să fim noi buni numai de Crăciun?!? În ianuarie, februarie, martie…, ne oprim din bunătate şi din dăruit?

Şi pe Moşu ăsta, cumva acum îl vedem pentru prima dată? Nu-l cunoaştem îndeajuns? Aceeaşi barbă albă, parcă de când cu criza mai decolorată, un sac în spate, o sanie, nişte reni…  Ceva cunoştiinţe într-ale zborului? Aici am serioase îndoieli, pentru că trebuie să luăm în calcul că individul e bătrân şi nu prea mai poate. Că dârdâie de iarnă din toate mădularele şi pe sub hainele de Moş e îmbrăcat din ajutoare şi din mila Domnului. Că e şi periculos să-i stai în cale! Cum vede oameni cum dă după ei cu sacul!

Clopotele pline de praf urban ale brazilor instituţionalizaţi şi clopoţeii din inimile celor mici şi pufoşi, sună. Şi Moşul apucă sacul de fund şi-l răstoarnă la prima intersecţie, obosit că n-are cum să-şi mai cumuleze pensia cu salariul şi prea flămând ca să mai ştie ce face.

E singur Moş Crăciun al nostru pe care-l băgăm ca un evergreen, cu jingle bell-irea înainte, direct în Merry Christmas! Vrem să ne sărbătorească. Îi bucătărim şi-i prăjiturim ca apucaţii şi-l chemăm, săracii de noi, să ne cureţe de cel rău. Îl punem laolaltă cu toţi ai casei, în capul mesei, acolo unde nu stă de-obicei nimeni, că trage de la geam…

Am devenit nişte-ntâmplări! Care se-aşează în jurul locului unde-ar fi trebuit să stea bradul.

Nu Moşule, nu ne putem înţelege tataie! Vrei prea multe de la noi, într-un timp care se scurtează pe zi ce trece din portofel! Te rog să nu fii nesimţit şi să nu mai ceri nuci şi mere şi roşcove şi colaci cu miere unşi! Că şi-aşa am făcut eforturi mari să-ţi găsim un scaun, c-am mai tăiat din mobilier că era prea frig în casă şi n-aveam nici destulă tărie să te iubim!

Şi să ştii că nu disperăm. Nuuu! Pentru că ne-au rămas totuşi colindele, ca o mămăligă aurie, pusă pe piept acolo unde loveşte mai tare gerul! Ne-au rămas şi colindătorii, cu membrele la vedere, care ne colindă mereu mai europeneşte, mereu mai bine stricaţi, mai ageri, mai plini de icoane şi tehnici de luptă corp la corp.

Şi stăm în noi, aproximativi, dalbi dar prefăcuţi, cu strigătul tradiţional al  unei tăceri a mieilor la gât…

Aşadar, Sărbătorile cu bine fulgule de zăpadă, lipit de talpa mea ca un sărut economat!

{cristi}

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

3 Responses to “Libracadabra 20 ©”