Libracadabra 2 ©

Eşti o pată de cerneală. Poţi fi în acelaşi timp, de ce nu, o pată de culoare. Curcubeul se arcuieşte din raţiunea de a exista a ploii sau din bunătatea spectrului solar? Ai în stânga pieptului, câteodată, calitatea de pictor. Te joci cu umbra luminii tale văzută în lumina umbrelor celorlalţi. A celuilalt. Te obsedează să-i faci portretul. Şi-l judeci, covârşitor, după ce l-ai terminat. Ai gust, sau cel puţin tu susţii asta, şi împrăştii o expoziţie pe toţi pereţii sufletului ce nu s-a mai văzut! Eu vin şi-ţi murdăresc pereţii cu privirea mea critică. Însetată de luptă. Tu mă descompui, îmi azvârli toate prejudecăţile în braţe şi mă dai afară. Pe mine şi pe alţii ca mine. Pentru că vrei să vezi numai faţa frumos lustruită a Marelui Premiu. Şi-l ţii la piept cu senzaţia superlativului absolut. Ce simbioză vinovată! Mai ales când se stinge lumina şi tablourile îşi caută îmbătrânite, depozitul…

Ai câştigat? Un loc în sertar şi fixarea cu o agrafă de celelalte sentimente. Eu şi alţii ca mine, venim atunci să acoperim trupul dezgolit. Cu raţionamentele noastre binare, de alb sau negru, cu stâlpii noştrii de susţinere. Ne-nghesuim deşteptăciunea intr-o respiraţie artificială facută calităţii de pictor pe care o ai, câteodată, acolo, în stânga pieptului. Dar tu trebuie să pictezi aşa cum vrei tu nu cum ţi-o cer eu şi alţii ca mine… Să pictezi, adică să iubeşti! Slăbiciunile le vei deconta mai târziu. Cu TVA inclus!

Cristian Oprea
Febr.2010

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!