Libracadabra 11 ©

Dacă DRAGOSTE nu e, nimic nu e. Şi atunci când e DRAGOSTE, nimicul în ce se transformă? Şi atunci când vorbim cu cel de lângă noi şi el/ea, spune că asta nu ne priveşte, ce e?

Dragostea se gândeşte la noi cu capul pe masă.

Nimic nu e, atunci când începi să trăieşti ca şi cum ai face ceva de care îţi este teamă. Dragostea e orgolioasă, încrezută, crudă uneori, posesivă, jucăuşă chiar, dar nu încerca s-o plăteşti cu ceea ce nu mai e demult în tine.

Cât nimic să încapă în dragoste, oare?

Dar parcă, câteodată, începem să ne îndrăgostim de nimicurile celuilalt. Ni se par deosebite, le iubim şi nu reuşim să le găsim nici măcar un defect, darămite un termen de comparaţie!

Şi nimicurile se fac iubite.

Rezistăm apoi când ni se spune că habar nu avem să iubim, că nici nu ştim ce e aia dragoste şi tocmai de aceea visăm că tot ce zboară frumos trebuie să ne cadă în farfurie.

Ce tacâmuri să folosim pentru dragostea noastră?

Leneşă cooperare, la prima vedere dragoste nu e, dar o descoperim din nimicuri şi ne bucurăm, chiar dacă ea, dragostea noastră, e ceva mai rezervată… E şi ciudat, să stai în faţa unei mese plină ochi cu nimicuri şi celui/celei de lângă tine să-i vorbeşti despre dragoste.

Da, dacă dragoste nu e, nimic nu e. Dar dacă nimic nu e, DRAGOSTE mai este?

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!