Libracadabra 1 ©

L-am cunoscut pe ÎNVINGĂTOR. Un om ca toţi ceilalţi. Ceva mai interesat de locul unde-şi aşează ideile decât tine, ceva mai atent la imagine, atât cât trebuie stăpân pe situaţie, în rest, normal, acelaşi cap de locuitor dintotdeauna…

Sincer să fiu n-am observat să-i strălucească ceva pe frunte, însă dată fiind distanţa destul de mare, şi vederea se poate înşela… Ce am văzut eu stând la rând ca un gură-cască: păi cum iţi cădea ţie o stea din buzunar, cum el era acolo să o ridice..! Norocul dat de tine la o parte cu piciorul, devenise norocul lui…

Nu scrupule îi străluceau în privire ci oportunităţi… El era acolo, exact, precis, muşcând pofticios din momentul în care acţiunea trebuia să inceapă. Cel mai bun! Ca un dans nebunesc pe o sârmă întinsă, foarte, foarte subţire. Riscase. Şi riscul inseamnă până la urmă supravieţuire. De aceea el mângâie acum pe creştet toată Himalaya dorinţelor tale, pe când tu încă filosofezi la nivelul strugurilor acri…

Cum iţi spuneam l-am cunoscut pe ÎNVINGĂTOR. După ce s-a nascut el nu a aşteptat să i se deschidă colivia, ci a forţat zăbrelele.

Spune-mi te rog acum, pentru că asta s-a întamplat de mult şi nu mai ţin bine minte: de ce nu eşti tu, cel pe care eu l-am cunoscut ?

Cristian Oprea
– feb.2010 –

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!

Leave a Reply