Leru și sculeru ©

Legendele populare nu au un autor individual, ele trec din gură-n gură.

Trece și omul, se descoperă pe dinaintea unei biserici și mișcându-și buzele înțelegi că șoptește o spurcăciune. El nu face altceva decât să-și manifeste în exterior psihologia lui în ceea ce crede. Acest om este sculer. Crede în sculă și pentru a-i cunoaște adâncul gândului și simțirilor nu e nevoie să-i vorbești. Psihologia i-o determini când auzi din gura lui reverberat  folclorul…

Folclorul nu este, cum și-ar putea închipui cineva, o simplă colecție de mărunte fapte curioase, amuzante și dispărute.

Folclorul este știința sintetică care se face vinovată pentru toate manifestațiile vieții poporale. Impresiile pe care i le deșteaptă împrejurările de fiecare zi, poporului, sunt nemărginite.

Util ar fi să ne oprim însă la miezul unui fenomen onomastic singular, care s-a păstrat din cele mai vechi scări de bloc, autobuze/microbuze/troleibuze și tramvaie, până astăzi.

Este vorba de LER, încifrat totuși, în ciuda numeroaselor încercări de analiză hrușcianiste.

Prototipul fonetic Ler a fost derivat de procesul folcloric în mai multe forme flexionare. El sună, în toate refrenele, ca o invocație către persoana despre care se presupune că are banu’:

hom, dai leroi Doamne; hoi lerui dai leru-mi Doamne-Dumnizău; alei dai lerui, leroi Doamne ieuroi!

Folcloristul adunător-de-material trebuie să trăiască între indivizii pe care-i cercetează analitico-financiar și să găsescă timpul potrivit și metoda nimerită pentru fiecare caz în parte.

În colinde/colecte/chete/urături/colindețe/hoinăreli/cutreierat, Ler sau Leroi nu mai este azi decât o formulă obscură, devenită leit-motiv incantatoriu pentru deposedarea din portofel/portmoneu/pungă/poșetă femeiască/bărbătească a colectivității cu un rudiment de cultură.

Oi Ler-oi, dai Ler-oi, Doamne Ler !

Și dai! Și răspândești mecanismul operațional de exploatare a naivității.

ler

Nemaifiind nici descântec ori cimilitură, Lerul a devenit un cuvânt schimonosit cu care culegătorul simte necesitatea să dea buzna în masa informă a salariului tău bimestrial. El îți va fredona o poveste, pe care a memorat-o,de obicei prost, și nu are bunul simț să te lase-n pace la prima înjurătură de mamă. Așa încât, ascultând cum le combină din voce, tu afli de fapt ce simte și ce cugetă culegătorul la adresa ta și nu gingășia poveștii.

…Privim în jur. Ne mișcăm într-un loc orășenesc unde aerul e atât de nescuturat și tumefiat. Frumusețea naturii înconjurătoare introduce în noi atmosfera de frig a unui triumf total…

Oare nu-i firesc ca în asemenea clipe să dorești alături de tine un om care te înțelege? Ai iubit vreodată pe cineva? Sculerul îți iese în cale să-ți demonstreze că-n inima ta numai iubirea pentru scule trebuie să aibă drept de ședere permanentă:

Sculati gazde, nu durmiți /vremea e să vă treziți!;

Sculați, sculați boieri mari/sculați băi români plugari!;

Leru-i ler, copil stingher/pripășit într-un ungher/

și cu sufletu-mpietrit /pentru el, tu n-ai nimic??

Fascinat de acest  etimon spectaculos hailerui Doamne, ajungi să-l crezi direct scoborât din halleluiah Domine!

Și totuși… Ler-împărat are o fată nemuritoare și veșnic tânără cu care se-nsoară Făt-Frumos (tabloid-free). Iar pe drumul-de-rouă, ursit e Leru-împărat să se prefacă-n rouă dacă și numai dacă se va întâlni cu Soarele. O magie, un nume magic. Poate și un zeu celtic al mării ( în irlandeză ler = mare).

Sau poate că este vorba despre Împăratul de la care au început colindele…

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

No comments yet... Be the first to leave a reply!