La butoane ©

Ochii au încetat să respire. Simt că atingerea pleoapelor i-ar lipsi de el. N-am crezut niciodată dar îl iubesc, îl iubesc, îl simt cum umblă prin mine şi mă doare ce simt. Dar ce durere plăcută! Aş vrea…

Auzi fă, da’ ce naiba faci cu telecomanda aia c-o strângi în mână de-i ies ochii? Ia dă-o încoa! Era iubitul meu. De-acasă… Şi berea lui şi castronul lui cu floricele… Nu zău hai că mă-nervezi, mă luă el tandru de după cap, mângâindu-mă scurt cu desfăcătorul de bere şi cu un dos de palmă. Nu te smiorcăi c-ai meritat-o! Ce naiba stăm toată ziua la telenovele? Copchilu’ ăla şi-a făcut lecţiile pentru mâine, sau iar veniţi amândoi la mine să vă dau bani ca să-i motiveze paraşuta aia de la circă absenţele? Ce naibii mă femeie, da’ trebuie să-ţi zic io? Hai mişcă-te c-ai făcut curu’ cam mare în fotoliu! Şi vezi unde-ai pus programu’ ăla de teveu că nimic nu mai dau să găsesc în panarama asta de casă! Hai odată, ce n-ai înţeles?

Of, şi i-am spus de-atâtea ori să nu mai vorbească cu mâncarea-n gură. Parcă spun la pereţi…

Dar mâine e zi lucrătoare, dragul meu. Şi ce facem noi, mai ales eu, într-o zi lucrătoare? Ai, iubitule, ia spune? A sunat mai şocant decât îmi propusesem. Dar el, celălalt, era poate acum trist, undeva pe-o stâncă a nemărginirii, dincolo de cuvinte… Şi mă privea, Doamne cum mă privea… Ei hai, dă-te mare că te duci la muncă! Până acuma cine a adus bani în casă? Asta n-o mai spui! Păi dacă-i rahatu’ ăsta de criză peste tot, tu ce vrei de la mine? Tu şi cu mă-ta aia, nu vă mai tace moara, toată ziua ţaca-ţaca, ţaca-ţaca, o să-mi iau odată lumea-n cap să nu vă mai aud, sclifositelor! Da’ poate că-i rându’ tău să mai munceşti, la asta nu te-ai gândit? Şi să munceşti mai cu folos că-mi taie ăştia acuma şi din şomaj, ‘raţi ale dracu’ de foanfe cum aduceţi voi omu’ în stare de toate alea!

Şi degetul mare, gros în esenţa lui de jupân, apăsă pe butoane.

Băga-mi-aş, a-nceput meciu c-o juma’ de oră mai devreme! Vezi fă şi io stau să-ţi desenez ţie ca viţelu’ la poartă nouă, să-ţi mai fac io acuma ţie ieducaţie, da’ să-ţi facă mă-ta, că-n gura ei te uiţi şi-n culcare şi-n sculare, că m-am însurat cu două nu cu una… Ai dracu’ şi nemernicii ăştia cu programele lor cu tot! Şi telecomanda s-a zgribulit între picioare, resemnată, lângă castronul cu floricele.

Adio! Tu ai să mă-nţelegi dragostea mea din vis. La noapte, vom avea să ne spunem atâtea, atât de multe… Fără telecomandă.

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

3 Responses to “La butoane ©”