Kitsch, ghicitoarea mea ©

Ghiceşti cine sunt eu?
Am doi ochi,
am două nări
şi două chemări la poliţie.
Ce aud din partea stângă
duc şi în partea dreaptă.
Am două rânduri de burţi
şi două ouă.
Mi-am pus palma-n cur
şi-o palmă cui trebuie.
Râd cu buza inferioară
peste buza superioară.
Las doi genunchi întotdeauna moi
pentru când o să am nevoie.
Lovesc din cele două coate ascuţite
la fel de bine ca oricine.
Port asupra mea două picioare
pe care nu le port decât în picioare.
Dau din umeri
că nu mai am ce să fac cu ei.
Ofer spre vânzare
două braţe de muncă
la reducere, cu plata pe loc.
Îmi pun obrazul
pentru tine,
dar refuz categoric să-l întorc pe celălalt.
Folosesc cu apăsare
cele două fese ale mele.
Pot să-ţi opresc un rinichi
doar dacă eşti om serios.
Singurul film bun
văzut în ultima vreme,
e cel de la plămânii mei.
Mai deţin, uneori în co-proprietate:
un cap, de fapt două
dacă-mi iese bine socoteala,
o limbă, un buric tăiat şi-o unghie ruptă
de la degetul ridicat.
Inima e pusă
în alt corp mai mic, de copil.
În aceste condiţii
sunt anunţat că trăiesc
deci am datorii.
Dacă optez pentru moarte
trebuie să trec mai întâi pe la ghişeu.

Acum ghiceşte tu,
cine sunt eu?
?

{cristi}

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

1 comentariu pentru “Kitsch, ghicitoarea mea ©”