Iz de campioni

Eu sînt unul dintre cei care ar fi vrut să ajungă la stadion, să aibă locul lui şi să susţină echipa aşa cum trebuie. Din păcate nu s-a putut! Dar, din fericire, eu sînt unul din puţinii care au înţeles de ce nu se poate şi de ce un om din Olanda, care a avut bilet de avion către românia joi, a reuşit să ajungă pe stadion la ora meciului!

Trecînd peste problemele organizatorice, care nu sînt de neglijat, vreau să abordez această temă altfel.

Galaţiul a oferit lumii artistice din românia foarte multe valori. Aici fac referire strict la lumea muzicală. Dacă ar fi să amintesc vedete antedecembriste îi pot scoate în evidenţă pe Theodor Munteanu sau Alexandru Jula. Dar astăzi voi fi sec, dur  şi tranşant şi am să fac trimitere strict către oamenii care apar destul de des pe scenele muzicii româneşti. Pot vorbi despre Adrian Enache sau despre Aurel Moldveanu… Sau pot vorbi despre Dan Gălăţeanu (tobe) sau Nicu Patoi (chitară), artişti excepţionali, oameni care au cîntat cu Ştefan Bănică Jr. Laura Petrescu (Lora ex Wassabi) sau fratemeleu alb Claudiu Bogdan (tobe), Mihai Paveliu (Chitară), Maria Magdalena Dănăilă (folk).  Lista, pe onoarea mea de pionier, poate continua pînă dimineaţă… Ceea ce le reproşez acestora este faptul că, după victoria meritată a celor de la Oţelul, suporterii echipei nu aveau… ce să cînte! Să moară Veta dacă vă mint! Cum, fratemeleu alb, să strigi Muie Timişoara sau „Muie Iancu” în cindiţiile în care  echipa ta a cîştigat un campionat? Munca celor de la Oţelul se rezumă doar la acest meci? Visul nostru a fost să învingem pe Iancu sau echipa lui? În nici un caz! Noi, cu toţii sper, de la Vlădică pînă la Marius Stan ne-am dorit să ajungem Campioni! Şi am reuşit! Indiferent de ce va arăta decizia oricărui for al ligii, oricare va fi rezultatul în următoarele două etape, noi sîntem Campioni şi nimeni niciodată nu va putea ştirbi bucuria suporterilor sau a locuitorilor acestui oraş.  Noi sîntem Campioni! Am învins şi am trecut aproape prin toate etapele posibile ca să ridicăm deasupra capului trofeul! Cum, doamne iartă-mă, strigăm noi această bucurie? Cum ne cîntăm noi învingătorii? Care este cîntecul nostru de învingători? Care este imnul ce simbolizează trăirea noastră?

Cel mai trist este că ne-am învins pe noi! Bucuria trăită în această seară nu am putut să o împărtăşim tuturor. A fost un război în care noi ne-am bucurat că am învins dar nimeni nu a văzut cîtă bucurie am adunat. Sînt trei ani de cînd galaţiul nu a adus nici o bucurie locuitorilor lui şi astăzi aceştia au simţit că nu trăiesc degeaba. Nu era momentul să ne bucurăm? Să ne trăim victoria? Să adunăm aplauze?

Cînd vom înţelege că muie Timişoara e mult mai puţin decît Oţelul Campionă sau cînd vom înţelege că o bucurie este mai preţioasă decît o frustrare abia atunci Oţelul va fi campioana noastră, a tuturor. Pînă una-alta Oţelul a cîştigat un campionat, un trofeu ce-l va expune în vitrina proprie şi doar atît. Cuvintele noastre reflectă puterea noastră! Ne mai trebuie un sezon la fel ca acesta ca să înţelegem că trebuie să participăm cu toţii la aceste victorii, nu doar fotbaliştii de pe teren!

Se aude acolo în spate că toţi trebuie să participăm la victoriile sportivilor noştri?

Update: Şi ca să vedeţi că nu sînt singurul nebun citiţi şi ce scrie turnofftheglory în articolul „Otelul Galaţi campioana României la fotbal„.
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

5 Responses to “Iz de campioni”