Ixplor ză Carpeitiăn garbigi ©

Dragi futurişti şi dragi futuriste. Veniţi! Vă aşteptăm în suprarealismul nostru înconjurător cu emoţie, să ne cutreieraţi virginităţile, căci mai curve ca acum, n-am fost parcă niciodată!

Ţinuturile acestea put de bogăţii ascunse deşi, practic calci pe ele, iar simţul olfactiv îţi poate fi tentantă călăuză, în demersul tău vomitiv de explorator pătimaş. Nu ştii peste ce-o să dai, habar nu ai cât de sălbatici putem fi, cum te putem năuci, la propriu, cu primitivismul nostru, deloc simulat, original şi inconfundabil. Ne place la nebunie să ne folosim natura în scopuri fiziologice explicite, s-o facem depozitara comorilor noastre menajere, să-ţi aşternem la picioare covor foşnitor de PET-uri şi grămezi care cer vârf, de muşte verzi, atât de bio-ecologic zumzăitoare.

Ai, peste tot în faţa ochilor tăi, un ev mediu copleşitor şi spectaculos, o călătorie în timp atât de interesantă pentru tine, mai ales că nu trebuie să uzezi decât de rezistenţa ta psihică, ca să ne cunoşti cu adevărat.

Suntem unici, n-avem nimic din stricăciunile civilizaţiei, suntem la fel cum eram, chiar mai puţin decât atât!

Îţi oferim şansa de a te înfricoşa pe viu, umblând, călcând în urma realizărilor noastre, căci ruine cum ştim noi să construim parcă nimeni nu mai face! Vestigii? De la Munţii Crăpaţi şi până la Marea cea Murdară, îţi întindem o mâzgă de confort spiritual, naţional, pe care suntem convinşi că ai s-o apreciezi cum se cuvine, căci ştim cât de mult te uiţi la filme horror.

Avem o vegetaţie luxuriantă dar avem în egală măsură şi stilişti, care o recrează, luându-i doar din volum, păstrând în schimb culoarea, care o face atât de nemaivăzută.

Apropos! Uelcam tu auăr lend, tu auăr gardăn, apropie-te să faci cunostinţă cu cei mai iscusiţi tăietori de frunză la câini şi cu cele mai aprige scărpinătoare la veveriţă. E o onoare pentru noi, să-ţi arătăm laptele şi mierea care ne curge din gură, nu de când a-nceput criza, dintotdeauna!

Îţi plac senzaţiile tari, vrei să trăieşti viaţa la maxim, să-ţi zvâcnească pulsul în carotidă? Urmează-ne! N-avem infrastructuri, dară iubirea de moşie e un zid şi tocmai de aia e frumos la noi, că e morbid!

Ne trebuie copaci? Dar pentru ce? Numai să-ţi treci uşor, în răspăr, mâna prin mătasea ierbii dealurilor noastre şi mâna se umple de măsline. Ne cauţi la faună? Dar ursul brun, care tocmai s-a înţepenit în tomberonul de gunoi, dar ceafa de porc, omniprezenta ceafă de porc de pe grătar, sau poate capra vecinului, acest animal atât de transhumant, care poate păşi cu simţ civic, din gospodărie în gospodărie, dovedind că suntem până la urmă o mare, o foarte mare familie?

Umbli după monumente ale naturii pe cale de dispariţie, după chestii rare? Le-ai găsit, nu mai umbla! Noi suntem! Monumente de nesimţire dar contrar aşteptărilor tale, chiar şi noi ne-nmulţim! Rară ne e doar învăţătura de minte, au mai rămas puţine exemplare dar ele sunt foarte, foarte bine ocrotite prin lege!

Măi străinule, cum să-ţi spun eu să mă-nţelegi? La noi e altfel! Cineva a vărsat cornul abundenţei aici, dar a venit altcineva care ne-a luat abundenţa şi ne-a lăsat numai cornu’… De aceea, după cum lesne ai remarcat şi tu, împungem de inteligenţi ce suntem.

Îţi place că s-a terminat sejurul? Sunt convins că da. Îţi doreşti să mai revii? Sunt convins că nu. Bucuria pe care-o simt în ochii tăi la plecare, nu poate fi plătită. Pentru toate celelalte, există cărţi de credit!

Dar pe undeva, este totuşi o diferenţă. Până acum stăteam în brand-ul gol. De astăzi ne-am pus între picioare o frunză. Cum de ce?

C-aşea vrea muşchii ei!

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

2 comentarii pentru “Ixplor ză Carpeitiăn garbigi ©”