Învăţătură ©

Noi la şcoală învăţăm multe lucruri interesante şi folositoare. Într-o zi, doamna a ridicat toată clasa în picioare şi a pus-o cu faţa la perete. Noi fetiţele râdeam de băieţei fiindcă aveau toţi făcute semne de cretă pe spate cu X şi O. Apoi doamna ne-a întrebat ce vedem noi stând aşa. Atunci eu, pentru că eram mai aproape de dumneaei, după cum stăteam cu locul în clasă, i-am răspuns că nu vedem nimic şi ne mai şi murdărim de vopsea fiindcă nu se uscase de tot fiind dată de tatăl unei colege cu geamul închis din cauza frigului de-afară. Atunci doamna învăţătoare ne-a spus la toată clasa că ăsta e un răspuns de profan şi că noi nu trebuie să mai răspundem aşa ce ne trece prin minte deoarece lumea o să râdă de noi că suntem ignoranţi şi neştiutori, cuvinte pe care dânsa nu ni le-a mai explicat din cauză că domnu’ director care întâmplător, cum face în fiecare dimineaţă la ora aceea, verifica nu ştiu ce zicea dumnealui că se verifică la doamnele învăţătoare între patru ochi. Apoi, după ce dânsul ne-a spus să ne-aşezăm odată în băncile alea mai repede şi a plecat fluturând degetele de la mâna dreaptă în zona laterală a capului, doamna a scos de la dumneaei, pardon de cuvânt că e prostie, dintre ţâţe, un lănţişor cu o cruciuliţă, foarte super şi tare de tot, din acelea de care vedem noi la reclame între telenovele când oftează mami mult şi tati şi mai mult că nu-l lasă mami să vadă în reluare porcăria aia de fotbal în care ea mereu îşi bagă picioarele şi tati râde că-i ascunde telecomanda şi dă vina pe mine da’ nu e drept Şi doamna atunci s-a plimbat printre rânduri arătând la toată clasa lănţugul cu cruciuliţa din aur marcat şi ne-a întrebat dacă ştim de ce se ţine la gât de către oameni şi ce credem noi despre toate astea. Eu fiindcă am văzut pe ceilalţi colegi cum se jucau cu mânuţele pe sub bănci am vrut să răspund dar mi-a luat-o înainte o tocilară de colegă din prima bancă, care aşa ce mă enervează că n-o mai suport şi ce tare m-am bucurat când a pus-o doamna să stea la loc că spune numai prostii şi dacă nu-i atentă la oră la ce mai vine. Văzând doamna că numai degeţelele mele mai erau pe sus şi că aşa cum le flutur eu nici un alt copil nu mai face m-a ridicat în picioare şi m-a pus să răspund da’ să răspund mai bine de data asta că e sătulă de gura mea mare şi că acum înţelege de ce mami meu umblă cu leucoplastu’ pe mână mereu când mă ia de la şcoală chiar dacă eu i-am spus pentru a nu ştiu câta oară că ăla nu e leucoplast ci e brăţara pe care i-a  dat-o un nene cu mustaţă într-o dimineaţă în spatele blocului când ieşise ea cu căţelu’ să facă şuşu fără să ştie tati da’ io nu dormeam şi am văzut totu’ de la geamul din baie pe care-l uitase deschis că s-a grăbit să se dea cu parfum fiindcă aşa e mami frumoasă

Aşa că eu am răspuns lu’ doamna că Doamne-Doamne ne pune nouă la gât câte o cruciuliţă ca să nu uităm să fim ascultători, cuminţi respectuoşi cu oamenii mari şi să ne spunem în linişte şi cu intonaţie seara înainte de talk-show-ri şi de culcare rugăciunea cu palmele ţinute aşa şi în genunchi pentru că altfel EL întotdeauna ne vede chiar şi pe-ntuneric şi ne dă mai mult  de-nvăţat şi mai puţină vacanţă. Doamna învăţătoare mi-a spus că e bine cum am răspuns că aşa ca mine ar trebui să facă toţi pentru că Doamne-Doamne e numai unul şi e sacră puterea lui asupra noastră oamenii de pe pământ. Dânsa a mai spus că şi noi ar trebui să avem toţi în suflet dragoste pentru cei din jurul nostru sau să ţinem câte o iconiţă în dreptul inimii deoarece în felul acesta am fi mai aproape de ceea ce este bine şi am înţelege altfel viaţa. Ceilalţi colegi ai mei au strigat imediat că ei au înţeles că s-a sunat de cinci minute şi că să ieşim în pauză odată că ora s-a terminat şi mai e şi pauza mare când fiecare vrea să-şi desfacă punga cu chipsuri de-acasă şi să facă schimb de abţibilduri cu ultimii monştri de la televizor. Eu însă am rămas în bancă deşi tocilara de colegă m-a tras de codiţe şi mi-a strigat acum cine-i proasta şi tocilara, da’ eu am lasat-o în pace că e mai nou-venită săraca şi pentru că am înţeles cred eu cu mintea mea de ciclu’ 1 că mai bine e de cel sacru decât de profan pentru că atunci când ai ceva sacru parcă e şi Doamne-Doamne cu tine şi te iubeşte. Eu atât am avut de spus!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!

Leave a Reply