Intelectualitatea, lipsă la apel

În week-end, am fugit de caniculă undeva la piciorul unui munte, într-un sătuc presărat cu căsuţe primitoare şi-un peisaj paradisiac. Nu-s omul care să stea locului şi, sâmbătă dimineaţa, m-am dus prin centrul satului. Era acolo un soi de târg, cu oameni de prin satele din jur, care vindeau la tarabă te miri ce. Fructe, ciuperci, legume, împletituri, tricouri şi adidaşi, scule de grădină, mici, bere..

Peisajul idilic, de serbare câmpenească, a fost spart de-o gâlceavă dintre primar şi un precupeţ. Ce credeţi că aveau de împărţit? TVA şi impozite! Probabil, frustrat că tocmai i se tăiase leafa, primarul se zborşea la precupeţ, făcându-l contrabandist, că, vezi doamne, tot ce face, face la negru. Nu are casă de marcat şi nu plăteşte nici un şfanţ la stat. Care stat a dat de fundu’ sacului şi-a ajuns să-şi taie din lefegii.

Au sărit ţăranii de partea precupeţului, iar primarul a fost imediat susţinut de învăţătorul din sat, de şeful de post şi de medicul comunei, aflaţi şi ei la cumpărături prin piaţă. Singurul care, deşi era acolo, tăcea îngândurat, era preotul.

Bugetarii, ca să-i numim generic, susţineau că ceea ce fac nu-i apreciat de semeni şi se simţeau nedreptăţiţi. Doar ei îi învaţă pe copii, vindecă bolnavii şi asigură buna rânduială a lucrurilor. Oamenii susţineau că, dimpotrivă, „intelighenţia” satului nu face decât să-i încurce. Plozii abia ştiu să buchisească, dispensarul n-are nici spirt, nici aspirine, drumurile-s sparte şi fiecare fură nestingherit din pădure sau din vistierie. Care ordine? Ce rânduială? Ba, mai mult, nu poţi da ochii cu nici unul din bugetari, fără să vii de-acasă cu ceva.. Zic că n-au bani? Atunci de ce şi-au luat şi primarul şi şefu’ de post maşini noi? Ce leafă au ei? Ce sporuri?

Şi-acum ei, talpa, producătorii, sunt evazioniştii? Dacă mai insistă mult cu TVA şi casa de marcat, nici nu mai vin în piaţă. Îşi fac dosar de pensionare anticipată, pe caz de boală, că baiuri, slavă Domnului, au destule. Atunci, de unde-şi vor cumpăra toţi de-ale gurii?

Primarul, încins, spunea că el se duce, oricum, şi-şi cumpără de la oraş, de la super-market.

Priveam amuzat. Aveam în faţa ochilor o Românie în mic.

O biată ţărişoară împărţită-n pălmaşi şi boieri, pentru că intelighenţia satului asta erau, nişte mici boieri de ţară.

În tot balamucul acesta lipsea ceva. Lipsea un factor care să-i armonizeze pe toţi. Ceva în care toţi să creadă şi care să fie mai presus de lefuri şi chitanţa pe fragii din pădure. Preotul ar fi putut interveni, amintindu-le de vremelnicia lor pe pământ şi de socoteala pe care-o vor da. Dar preotul tăcea. Îşi făcuse şi el o casă mai acătării, şi primea leafă de la stat. Ar fi ţinut partea primarului, pentru că ştia că trebuia ţinută ordinea-n ogradă. Aşa e firesc! Dar ştia că va intra şi el în gura lumii şi autoritatea lui va fi spulberată cât ai clipi. Lumea asta îşi mai aduce aminte de Dumnezeu doar ca hobby, iar biserica s-a cam dedulcit la cele lumeşti.

Stăteam şi mă întrebam ce lipseşte.

Apoi am realizat! Lipsea intelectualul! Cel, a cărui operă şi detaşare să-i confere o autoritate incontestabilă. El ar fi trebuit să medieze, ar fi trebuit să explice pe înţelesul tuturor cauzele profunde, le-ar fi oferit tuturor o viziune în care toţi să poată crede şi care să dea sens existenţei oricărui suflet. Dacă ştii pentru ce trăieşti, un procent de leafă nu mai e atât de important! Binele public, tradiţia, bucuria vieţii, solidaritatea, frumuseţea lumii te ajută să treci peste orice necazuri.

Toate astea există! Însă nu le-arată nimeni, suficient de bine. Lipsesc cărţi care să inspire imaginaţia, personaje care să cucerească, morala care să separe grâul de neghină, susul de jos. Lipseşte mesajul, ideea care să-i facă pe toţi să se simtă fraţi.

Asta e menirea intelectualităţii!

Ori, ca şi în satul nostru mioritic, în România în mare intelighenţia e famelică, fără discurs, fără operă, fără morală. În loc să-şi conducă semenii prin furtuna vieţii, fiind o stea polară călăuzitoare şi-arătând limanul de dincolo de vijelie, elita noastră e-n defensivă-n faţa vieţii. E nostalgică. Fatalistă. Cu aripa frântă.

Cum să aibă autoritate? Autoritatea nu se cerşeşte! Cum să-şi poată juca rolul hărăzit?

În satul nostru, intelectualitatea, cea adevărată, e lipsă la apel. Iar până nu se va trezi, sunt puţine şanse ca gâlceava să se termine, chiar dacă trăim în Paradis!

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!