Imnul şi Casa Regală

Principesa Margareta
Principesa Margareta

Aşa cum stă bine unui om civilizat aş vrea să transmit Principesei Margareta, fiica cea mare a Regelui Mihai şi a Reginei Ana, pentru superba vîrstă dar mai ales pentru ţinuta exemplară, gîndul meu bun.
Trebuie să recunosc că mă încearcă două sentimente contrarii cînd mă gîndesc la Casa Regală: odată este sentimentul de mulţumire că acestor persoane li s-a înapoiat măcar o parte din onoarea care le-a fost terfelită în momentul în care au fost nevoiţi să părăsească ţara mai mult ca nişte fugari. Şi mi-ar făcea mare plăcere să stau la un pahar de vin bun şi unul de vorbă cu oameni de acest calibru, oameni pe care ori viaţa ori istoria ia învăţat că modestia şi educaţia oferă clasă, stil şi verticalitate unui om. E o plăcere să citeşti scrierile Principelui Radu (www.princeradublog.ro) sau să-i asculţi vorbele bine ticluite, ele nu sînt poveşti cu prinţi şi prinţese ci sînt realităţi exprimate într-o formă pe care mulţi tineri descoperă că o adoră dar de care nici nu aveau habar că există, o formă de exprimare simplă, elegantă şi pentru că este atît de civilizată îţi stîrneşte sentimente de patriotism.

Istoria Casei Regale româneşti mi-a fost povestită de bunicii mei, contemporani acelor vremuri şi oarecum

Pricipele şi Principesa
Pricipele şi Principesa

nostalgici, dar a venit timpul să-mi creez propria părere despre toate acestea avînd în vedere timpurile, schimbările şi „prea-schimbările” acestor vremuri. Dacă nu ştiaţi, părerea mea despre politică nu este una foarte bună şi nu pentru că trăiesc într-o ţară cu politicieni fără viziune, ci pentru că văd la nivel mondial politici şi politicieni a căror atrocităţi sînt ridicate la rang de lege sau dreptate, vezi războaiele fără noimă sau ura între religii şi rase. Iar regalitatea este o formă politică prin care se poate conduce un popor. De-aici şi marea mea dilemă, ce mă fac: îngenunchez cuminte în faţa unui Rege ocărît o vreme de propriul lui popor şi fiindcă povestea bunicului era nostalgică sau rămîn drept şi aştept să îngenuncheze el în faţa propriului popor fiindcă numai prin popor este el Rege? Iar calitatea morală a Casei Regale este mai umbrită în mometul în care aflu că  Academia, Armata şi Biserica sînt trei instituţii surori ale Casei Regale (citeşte mai multe aici). Depre biserică mi-am spus punctul de vedere în „De ce plîng sălciile„… Academia, o instituţie prea volatilă pentru această ţară, în ultimii 20 de ani şi-a rezervat dreptul doar de a sta pe margine ca simplu spectator lăsînd românia pe mîna prostiei, inculturii, mojiciei. Iar Armata… Armata este instituţia în care se bagă mai mulţi bani decît în sănătate sau învăţămînt… De ce? Se pare că unii simt nevoia acută de fanfaronadă şi şi-au cumpărat mascote înarmate pe care, din cînd în cînd le sacrifică în războaie nedrepte americane. De aceea, pentru moment Casa Regală îmi seamăna cu imnul ţării cîntat de fotbaliştii naţionalei, o „chestie” prea pompoasă pentru nişte oameni atît de mici. Şi aşa cum voci fără valoare distrug o melodie care ar trebui să ne unească tot aşa instituţii cel puţin ciudate roiesc în jurul Casei Regale cu scopuri cel puţin ciudate.

Principele Radu
Principele Radu

Dincolo de viaţa de poveste cu un prinţ şi o prinţesă, cu un regat mare şi frumos cu regele şi regina lui e… viaţa mea, e viaţa mea în românia şi nimeni nu mă poate minţi că e frumoasă şi că mai trebuie să dau de la mine pentru că într-o bună zi îmi va fi bine. Greu se găseşte un om care să-mi inspire încredere şi, chiar dacă Principele Radu se poate număra printre ei, este totuşi nevoie de mai mult. Atunci cînd vorbele lui vor uni oameni şi destine am să cred, atunci cînd îmi va arăta un om demn de scaunul româniei am să sper… pînă atunci rămîn un străin cu acte de român şi foarte dezamăgit de instituţiile ţării.

Fotografiile sînt de pe site-ul www.princeradu.ro

Cu respect,

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

2 comentarii pentru “Imnul şi Casa Regală”