Iarna pe suliţă ©

Îmi este bine iarna. Şi nu că spun da’ zic. Îmi place şi poleiul. Şi-atunci când mă ridic cu mare greutate de jos, din căzătură, îmi place să exprim ce mi-a venit la gură.

În jurul meu, fireşte tot cu un gând frumos, văd oameni adunaţi. Ca mine, de pe jos. Picioarele se mişcă cum s-ar mişca roboţii dar nu ne luăm de mână, căci am cădea cu toţii. Ce minte am avut când am ieşit din case?

Copii neliniştiţi cu burţi alunecoase trec peste noi duios, să-şi lustruiască viaţa. Pe-o mamă-n devenire a apucat-o greaţa. Doi căţeluşi de rasă, în vestă şi căciulă, se ling cu frenezie şi reciproc la…

Miroase-a varză acră şi-a strămoşesc colind, miroase-a Românie să mor dacă te mint!  O mână cu icoană se-ntinde din bordură şi cere de la mine un ban pentru cultură. Alături, o mamaie cu bucurie rea mă ţine să nu-i dau. Să nu cumva… că-l bea!

Trei piţipoance lungi, cu zurgălăi şi bot, s­-au pus pe telefoane. Acolo unde-n cot întoarce-autobuzul, un nene cu perciuni mă-ntreabă aşa, retoric. Ce zici de bunăciuni?

…Şi ea s-a-nvineţit, amestecată-n ger şi el a luat o palmă că e prea efemer. Şi ei s-au scos în gaşcă şi au fugit din şcoală şi noi am vrut s-avem o iarnă mai normală şi totuşi… Unde este şi de ce e aşa?

Mi-e dor de-o sărbătoare pe care-o pot serba! Mi-e dor de-o faţă caldă, mi-e dor de mama mea aceea care-a fost când n-aveam ce serba! Mi-e dor să vreau să cred că pot să mai rămân.

Mi-e dor întotdeauna de-un Dumnezeu român!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

6 Responses to “Iarna pe suliţă ©”