I Wanna Be Free

Într-o singură zi Galaţiul a găzduit mai multe concerte şi evenimente stradale cum ar fi proiectarea ultimului meci al Campioanei Oţelul, Festivalul de folk (finalizat cu un concert Nicu Alifantis) şi nu în ultimul rînd concertul celor de la Voltaj care sînt în turneul cu numele I Wanna Be Free Tour.

Din motive de copil la purtător nu mi-am permis să mă îndepărtez prea tare de casă aşa că am preferat să mă cuibăresc la concertul celor de la Voltaj undeva departe de aglomeraţie dar destul de aproape cît să aud perfect fiecare vers. Undeva, vizavi de parcarea în care se desfăşoară concertul, este sediul Palatului de Justiţie al Galaţiului. Şi că fincă se afla pe direcţia perfectă am hotărît să-mi aşez clanul (copilul şi soţia) pe treptele instituţiei mai sus amintite. Proastă decizie! S-a înfiinţat un nene de la pază şi ne-a asigurat că trebuie să părăsim locaţia din motive că aşa trebuie. Mi-am permis să insist pe ideea că oricum nu facem nici un rău (doar ascultam muzică) şi în plus sîntem pe domeniu public care odată ce nu este vandalizat mă poate suporta. Mi s-a spus că acesta este regulamentul… Ce să mai comentăm!?

Cum adică ce să mai comentăm? Păi îţi spun eu ce: cu doar cîteva nopţi în urmă, pe treptele acestei instituţi, nu mai era loc să arunci un ac de atîţia gurişti care strigau în cor Timişoara, muie Timişoara! dar versul acesta făcînd parte din folclorul mioritic a putut fi trecut cu vederea de regulamentul Palatului de Justiţie! În fond şi la urma urmei e jignitor şi defăimător la adresa  statului român să-ţi aşezi copilaşul de doi ani jumate pe trepte pentru a asculta muzică, altceva mai bun oare nu pot să-l învăţ?

Şi eu mi-aş dori să fiu liber să mă bucur! Dar javrele sînt peste tot! Acestea sînt instituţiile pe care ar trebui să le respect?

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

3 comentarii pentru “I Wanna Be Free”