Generaţii faţă-n faţă

Am citit un scurt text în care autorul deplângea disoluţia autorităţii părinteşti, susţinând ideea că rolurile părinţilor şi copiilor s-au schimbat. Dacă până acum maxim două generaţii, autoritatea părintească era regula, iar copilul (şi apoi tânărul) era educat s-o accepte necondiţionat, deprinzând supuşenie şi docilitate, lumea de azi e martora conceptului de libertate şi condamnă constrângerea educaţională. Tendinţele naturale (native) ale copilului sunt mai degrabă încurajate neîngrădit, iar părintele a devenit obligat să respecte opinia progeniturii şi decizia sa în ce-i priveşte viitorul. Bătaia ruptă din Rai, care era instrumentul „de lucru” al bunicilor, a devenit ilegală şi imorală. Plodul are la îndemână un telefon de serviciu, unde poate să-şi denunţe autorităţilor vigilente părinţii care „abuzează” de autoritatea lor dacă, Doamne-fereşte, scapă o palmă peste funduleţul imaculat al odraslei.

Înclin să cred că nu părintele e cel care s-a schimbat, ci viziunea societăţii asupra educaţiei părinteşti.

Iar asta are o cauză!

Mi se pare că societatea actuală e golită de mesaj şi substanţă. Mai ales de substanţă morală. Dacă înainte coerciţia părintească era menită a racorda viitorul adult la regulile, tradiţia şi morala socială, transformându-l în adept al lor şi-n purtător de făclie, acum regula a devenit „descurcă-te!”. Tradiţia a devenit ceva desuet şi irelevant, o moştenire ce se simte ca o piatră de moară legată de piciorul păsării care-ar dori să scape, iar morala socială spune că e bun ceea ce te face bogat, invidiat şi-ţi asigură autoritatea succesului.

Nu credeţi? Întrebaţi câţiva tineri care sunt idolii lor!

Vei da peste Rapperi, manelişti şi alţi muzicieni cu un mesaj agresiv. Vei da peste tot soiul de personaje îmbrăcate-n haine de rebeli şi cu mâna încleştată, pregătiţi să facă orice ca să ia potul.  Aproape că nu veţi găsi tineri care să-şi admire sincer părinţii.

Lumea şi-a pierdut mesajul! Făclia transmisă din generaţie-n generaţie s-a stins sau s-a pierdut. Poştalionul lumii s-a oprit şi vizitii se ceartă, neştiind încotro s-o apuce. Iar noua generaţie simte că ideile părinţilor au dus lumea-ntr-o fundătură şi-i responsabilizează, neascultându-i. În lipsa unui mesaj valabil, caii tineri şi-au rupt hamurile, dedându-se plăcerilor proprii. În numele libertăţii, zburdă după pofta inimii, fără o ţintă anume.

De aceea vocea tradiţiei nu mai are ecou în suflete şi autoritatea ei este nu doar contestată, ci de-a dreptul negată. Cum să mai fii un exemplu, ca părinte, când, după o viaţă, eşti cam rupt în coate, consumat, frustrat şi uitat! N-ai nici un glamour! N-ai nici o aură! Şi, prin consecinţă, n-ai dreptul nici la cuvânt, darămite la calea de-aţi impune decizia.

Părinţii şi tradiţia au devenit nişte haine ponosite, dosite discret de copiii moderni, însetaţi de dopamina plăcerii, de adrenalina succesului şi de recunoaştere.

Lumea de azi e un soi de Catch în care totul este permis. Orice „lovitură” sau procedeu este acceptabil, atâta vreme cât obţii victoria. Iar victoria înseamnă, îndeobşte, bani. Banul e noua fundaţie a autorităţii. Banul îţi permite să te dedai plăcerilor şi să-ţi iei tricouri pe care scrie „C-aşa vrea muşchii mei!” şi „Pentru că pot!”.

Dacă iese banul, poţi face evaziune, contrabandă, mitui pe oricine, cumpăra pe oricine şi proceda ca un mafiot tipic. Legea, şi aceea pe bani, te declară curat şi, culmea, te dă drept exemplu. Morala tradiţională nu te ajută prea mult să smulgi succesul şi recunoaşterea, pe când banul da!

Nu-i foarte limpede care-i calea pe care va păşi următoarea generaţie! Nici viitorul nu e limpede! După regula hedonistă, calea care va oferi cea mai multă plăcere pare a fi calea care se va impune. Iar autoritatea care se interpune, blocând accesul către ea, în numele unei idei sau al unui ideal presupus superior nu are o voce prea seducătoare.

Lupii tineri s-au sălbăticit, iar redomesticirea se anunţă dificilă.

Ca poştalionul lumii să se urnească din nou, caii nărăvaşi trebuie reînvăţaţi să accepte hamurile şi biciul, iar banul e o busolă mult prea înşelătoare ca să fie folosit ca morcov şi cravaşă.

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

No comments yet... Be the first to leave a reply!