Generaţii cot-la-cot

Printre meandrele vieţii, am ajuns din nou la un curs de formare profesională. Dacă tot susţin eu sus şi tare că toată viaţa ai ce învăţa, am zis că hai să practic ceea ce predic şi să nu mă baricadez în spatele diplomelor din secolul trecut. Să ies la bătaie, în rând cu tinerii de azi.

Şi-aşa mă trezesc eu în bancă cot la cot c-o fătucă abia puţin mai mare decât flăcăul meu şi, pe cât de urâţică, pe atât de iute la minte şi sociabilă foc pe deasupra. După două zile, nici nu mai sunt atât de sigur că-i urâţică, nu pentru că am coborât eu standardul, ci pentru că nu-i ăsta lucru care-o caracterizează cel mai bine. După curs, dacă ieşim cu colegii la o bere, din zece-n zece metri se opreşte careva care-o recunoaşte şi cu care se pune pe depănat poveşti. Fătuca-i populară mai ceva ca o divă, ceea ce-mi confirmă că şi alţii o văd dincolo de cum arată. La curs a făcut ce-a făcut şi s-a autoproclamat ca şefa grupului şi până şi instructorii privesc la ea când explică. Chit că stau chiar lângă ea, mă întreb dacă cineva reţine că-s acolo. Noroc că-s bărbos de felul meu şi-aşa ies oleacă-n evidenţă!

La ora la care scriu, fătuca bântuie prin baruri cu un roi de amici, iar eu scriu rândurile de faţă în camera mea de hotel. Aseară am fost şi eu cu gaşca ei (chit că-i mereu alta) şi-am avut câteva discuţii surprinzător de cu miez cu alte june ochelariste, care nici n-arătau prea rău. Eu m-am retras la un moment dat, ei(ele) au mai stat câteva ore bune.

De ce scriu asta?

Mă regăsesc aproape gâfâind ca să ţin pasul cu tânăra generaţie. Şi, nu-ş cum să spun, dar nu mă simt în categoria babalâci. Dincolo de plusul de experienţă şi viziunea mai largă asupra lucrurilor care ţi-o conferă aceasta, energia şi determinarea fătucilor ăstora mă pune pe gânduri. Zic fătuci, pentru că flăcăii-s cam pe nicăieri ca minte pe lângă ele. Şi asta o spune un misogin convins! Mă trezesc că trebuie să ţin flamura sus şi mă ambiţionez să ţin pasul nu doar din vanitate personală şi ca să nu mă las depăşit de vremuri, dar şi pentru că mă simt reprezentant al bărbaţilor care sunt provocaţi să dea replica.

Dar nu-i joacă!

Deja de câteva ori în viaţă am dat peste fătuci urâţele şi înfipte, care şi urmăreau scopul precis de-a domina peisajul, uzând chiar de-o doză de răutate. Nu zic că şi acum e cazul – prefer să dau prezumţia de nevinovăţie colegei de bancă. Nimic de zis, e simpatică şi iute la minte!

Dar, azi un caz, mâine altul, ajung să consider că ţine de-un fenomen social chestia asta.

O fi de bine? Rămâne de văzut!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

3 comentarii pentru “Generaţii cot-la-cot”