Gelatul de la BCR revine

Mă gîndeam eu așa că despre BCR nu am mai vorbit demult. Adevărul e că de cînd mi-am lichidat toate conturile la ei, după ce le-am transmis tuturor angajaților BCR un călduros Fak U! și… după multe altele, să nu ne pierdem în amănunte,  s-a așezat o liniște sănătoasă în viața mea. Dar cum o minune nu ține foarte mult timp cine crezi că mă contactește cu un mesaj pe telefonul meu deștept? Cin’ să fie, cin’ să fie? Poliția sau musafirii?

Cică: 

Stimate client, te așteptăm la unitatea BCR AG. TRAIAN pentru ridicarea cardului de debit. Detalii la 0213111001

Prima reacție știi că a fost Uată dă facăăăă!!!  dupe care mi-am revenit cu sufletul și cu mintea așa cum stă bine unui om cerebral, educat, aranjat și devreme acasă. Avînd în posesie ceva puteri paranormale am simțit eu în părul din nas cum că angajatorul mi-ar coace o surpriză și că îmi va face card ca să nu mă mai tîtrîi eu lună de lună la sediul firmei să-mi încasez nafaca. Aveam totuși o urmă de îndoială pentru că este vie în memorie fraza prin care am scos în evidență la angajare că dacă mă pot plăti prin contul meu de ING e bine iar dacă nu vor eu sînt dispus să primesc banii caș, în mînă ca cum s-ar zice și în nici un caz, sub nici o formă prin BCR.

Dar pentru că verba volant și doar scripta manent iacătă că doleanța mea a fost uitată. Binențeles că mi-am înfipt hoitul în taraba BCR și am început să pun niște întrebări și să cer socoteală. În plus le-am explicat că au făcut un cont nou cu niște date false, buletinul meu nu mai reflectă realitatea pentru că între timp s-au schimbat nește adrese, nește treburi. Cu toate astea BCR-ul mi-a explicat că există un acord între bancă și angajator iar acest acord le permite să-mi facă un cont nou. Iată cum un simplu acord dintre două părți are drept de viață și de moarte asupra unei terțe părți. Sînt curios, dacă angajatorul meu face un acord cu o firmă de pompe funebre eu va trebui să mor ca să se poată desăvîrși acel acord? Am știut mereu că drepturile omului au fost inventate pentru protejarea balenelor cu burtă albă și a cîinilor comunitari dar chiar așa frate? Să nu mă întrebe și pe miune cineva dacă sexul în trei este printre preferințele mele?

Să ne calmăm și să revenim la gelatul nostru.

Despre gelatul de la BCR am mai discutat pe acest blog. Dacă vreți un rezumat scurt acesta este tipul de om care a fost îndemnat de părinți să învețe bine ca să dețină mai tîrziu un loc călduț de muncă. Ăla care merge în exursii și descoperă doar obiecte de valoare nu și istoria sau oamenii din spatele lor. La greci vede niște pietre despre care știe că sînt vechi, la englezi vede un ceas care bengăne într-un turn și uneori se fotografiază cu vedete ca să se apropie cumva de faima lor.

Acest tip, pe numele lui Florin Chebac, a făcut el o scamatorie și era să mă scape de singurul client pentru apartamentul care-l aveam la vînzare. I-a aprobat acestuia creditul și a dat OK-ul pentru demararea acțiunii de vînzare (notariat, avans etc.). La cîteva zile BCR se sucește și nu mai aprobă creditul numai că între timp se cheltuiseră deja 2000 de euro. Am început să fac valuri și cocoșelul a dispărut din peisaj (a fost detașat la București), dovadă că o gafase consistent și era timpul. Vă reamintesc că nu era prima dată. Cînd am luat legătura cu directorul lui dna. Angelica Stratulat a înțeles foarte bine situația numai că a încercat să spele urmele ceea ce e de porc. Cînd am cerut să se rezolve problema și cocoficul să fie pedepsit mi-a explicat cum că acordul dat de Florin Chebac a fost doar unul de principiu și că nu e vinovat cu nimic. Deci am răms bun de plată.

Povestea e ceva mai complicată și vă asigur că e chiar palpitantă. De-atunci a trecut un an de zile iar eu am înghițit gălușca așteptînd momentul oportun să mă descarc. Faptul că dna.  Angelica Stratulat la vremea respectivă nu a luat nici o măsură împotriva cocoficului a fost cam frustrant pentru mine și atunci am hotărît să fac cîteva săpături ca să înțeleg niște treburi. Așa am aflat eu că la mijloc nu e vorba decît de o manevră neaoș românească. Se zice că marțafoiul ar fi suisținut de dna. Stratulat pentru că ar fi fost angajat cu trimitere de la unchiu’ care unchiu’ ar fi Eugen Chebac, personagiu cu ceva influență prin prisma funcției de Președinte al Consiliului Județului… care este.

Știți, la vremea respectivă, cînd eu mă dădeam de ceasul morții, dumnealor încercau să treacă neobservați prin peisaj cu toate că umblaseră cu picioarele murdare prin viața mea. Faptul că s-au fundit ca niște lași și că au încercat să-și mușamalizeze gafele îmi dă tot dreptul astăzi să-l întreb pe Eugen Chebac, acest „om al faptelor, nu al vorbelor”, dacă e frumos ce face nepoțelul și dacă se mîndrește cu el.

Zilele acestea am avut ocazia să mă întîlnesc cu Dan Puric. Printre multe altele Puric a amintit că viermii comuniști nu au dispărut ci, mai rău, s-au înmulțit. Iar copiii lor au teminat astăzi școli înalte, au învățat prin străinătate, au locuri de muncă bine plătite și chiar dacă sînt buni profesioniști aceștia tot niște viermi rămîn. Eu zic că are dreptate.

Să-i mai întrebăm pe cei de la BCR cum rămîne cu „Stimate client…”?

foto: blog.1nu.ro
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

3 Responses to “Gelatul de la BCR revine”