Fără sâmburi ©
Să fii un sâmbure
şi să te scuipe toţi, pe rând,
un sâmbure mărunt să fii,
un sâmbure de gând…
Sub tălpi de vei fi dat,
să germinezi,
să-i simţi pe cei ce te-au scuipat,
să vezi!
Şi rodul tău să crească
mare si puternic şi bogat,
şi tu să râzi că ei mănâncă azi
de unde au scuipat.
Dar vei putea tu oare,
vei mai şti,
să rabzi când ei vor sparge
sâmburii??


9 noiembrie 2011 






superb!…
masterpiece!…
Ei da, ca să vezi, ironia vieţii. Una din multe altele. Cât de adevărat!
Cristian ne dă clasă la faza asta.
Sa ne cetim sanatosi! Tuturor,multumirile mele.
Bai deci…. esti beton ! si tu si Mitza ati scris doua chestii absolut faine !
Si eu si Mitza lucram in constructii.Literare.De-aia probabil ca ne place atat de mult betonu’…
Multam!
Cristian, cata esenta in samburele asta:) Imi place nelimitat!
Iulia,simt o VOLUPTATE in comentariul tau. Dar placerea este de partea mea!
Si ce aroma are? Sa stiu daca simti VOLUPTATEA potrivita:D
G e n i a l !…
Măi Pantazi măi, da’ cînd ne mai onorezi şi tu cu un text, că prea ne-ai părăsit?
Coane, nu-mi vad capul de treaba. De parasit, nu v-am parasit – bantui pe aici cand am un pic de timp. Cat de curand am sa ma sparg si eu intr-un text. Aproape ca nu mai pot scrie cand il vad pe “ăsta” cat e de bun!…
Măiastre, Cristi ar trebui să te stimuleze nu să te intimideze!
Spor la treabă!
ĂSTA insistã pe lângã arhaismul-nobiliar-Pantazi sã nu abandoneze teribila încercare a scrisului. E pãcat de talent.
Nu am cuvinte… E perfect.