Eurovision şi bălitorii de serviciu
3 ianuarie 2011 
4 Comentarii
Iniţial ideea organizării preselecţiei Eurovision în noaptea de revelion părea o extravaganţă dar ulterior chiar mi-a plăcut, a fost inedită şi cred că o seară mai perfectă pentru aşa ceva nu se putea găsi. În plus să nu uităm că toţi maneliştii erau pe toate canalele private deci pe televiziunea naţională chiar nu mai avea rost să se afişeze. Sau avea? 
Cu toate acestea fiecare dintre noi am fost revoltaţi de orice s-a întîmplat acolo: că a fost vorba de seara spectacolului, spectacolul de sunet şi lumini, calitatea concurenţilor, cîştigătorul acestei runde, toate acestea ne-au scos din sărite. Mai contează că sîntem paraleli cu fenomenul? În nici un caz. Noi sîntem păreriştii din serviciu cu caracter de 
permanenţă, specialiştii de ocazie care nu ratează nici un eveniment, oamenii de cultură fără de care etnia noastră ar fi dispărut de pe harta culturală a lumii. Nu există blog mare sau mic care să nu acuze ceva la această preselecţie sau la adresa cîştigătorilor, nu există căcănar, tarabagiu, tractorist, macaragiu, oţelar, medic, profesor sau ce meserie vreţi voi care să nu-şi ofere chiar gratuit părerea.
Am auzit, tot la un specialist în domeniu, că măcar dacă o alegeau pe Inna că cică măcar cu ea ştiam din start ce şanse avem. Meseraişul uitînd că Inna cică nici nu ştie să vorbească engleză… ce ruşine pentru un artist!!! Eu personal dacă ar fi să nu ştiu engleză nu mi-aş mai permite să cînt niciunde în această lume, parol!
Lăsînd în urmă specialiştii vremii vă aduc spre savurare melodia care cîştiga Eurovisionul anului în care mă năşteam, 1976. Şi dacă trăiţi cu impresia că acele vremuri erau lipsite de specialişti în domeniu vă înşelaţi amarnic, pînă şi melodia Save Your Kisses for Me a avut bălitorii ei numai că noi nu prea eram în peisaj şi totul a părut mai civilizat fără noi.
Brotherhood of Man… ce nume!?! Mie mi-ar fi o mare ruşine să particip cu acest nume. Ruşine să le fie!
Foto:
Wikipedia & Logo Eurovision
{meneopol}
Măi, eu unul m-am mândrit de fiecare dată cu participarea noastră onorabilă la Eurovision. Orice competiție se supune criticilor și contestărilor de tot felul (o să vedem noi și la concursul de creație de pe pioneză
), dar nivelul melodiilor mi se pare unul bun. Constat cu plăcere că nivelul general al Eurovisionului crește și concursul a devenit o bună ocazie de-a afla despre noi interpreți foarte buni din varii țări. Eu zic că, oricum, toți participanții ies câștigați din competiție, indiferent ce loc ocupă în final, iar cei mai câștigați suntem noi, iubitorii de muzică.
Da monşer, dar chiar oricine să-şi dea cu părerea? Îţi dai seama cum se simt oamenii care chiar ştiu cu ce se mănîncă muzica? Şi încă ceva: ziceai că de fiecare dată te-ai mîndrit… dar nu de fiecare dată motivele pentru care te-ai mîndrit i-au făcut pe specialiştii în domeniu să înţeleagă că acolo e vorba de artă şi că părerea lor este egală cu profanarea acesteia!
Sîntem prea mulţi specialişti pentru o ţară în derivă, nu crezi?
Însăși fundația democrației statuează că oricine este în drept să-și exprime opinia. Nu faptul că lumea sare să-și afirme părerile este partea rea. Că lumea dorește să participe la o dezbatere este un fapt eminamente pozitiv. De obicei ne plângem de apatia mioritică. Rea este transformarea oricărei potențiale dezbateri într-o răfuială, care folosește invective în loc de argumente. Asta-i boala! Argumentarea unei idei e cea care separă competența de amatorism și visceralitate. În rest, există reguli stabilite de la bun început, după care se face departajarea. Poți să rămâi la părerea ta, dar te înclini și accepți verdictul, dacă majoritatea decide altfel. Argumentația asta funcționează inclusiv la teme capitale, gen referendum, deci e valabilă cu atât mai mult într-un domeniu subiectiv ca cel al artei. Care-i mai tare: Gaugain sau Picasso? Părerea mea este că muzica este unul din domeniile absolut independente de politic și asta e bine și se vede. Mie îmi place să ascult muzica zilei de azi și sunt de părere că suntem în topul națiunilor creatoare de muzică.
Păi tocmai amatorismul este cel care mă frămîntă şi nu în ultimul rînd lipsa regulilor. Niciodată nu există un început sau un sfîrşit atunci cînd discutăm de amatorii-specialişti care ar înproşca în orice secundă cu noroi iar apoi ar pleca liniştiţi spre casă ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat, lăsînd în urma lor doar praf. Păi dărîmăm fără să punem nimic în loc? Şi progresul unde este, cu evoluţia cum facem?