Eu nu cred

Cînd se puneau bazele Uniunii Europene, statele stabile economic (Germania, Belgia, Franţa, Danemarca, Luxemburg)  erau reticente la acest concept şi pe bună dreptate. Fondurile anuale adunate în conturile UE de la aceste state zburătăceau către ţările puţin dezvoltate şi, care stat şi-ar neglija, chiar birjări proprii cetăţeni pentru a ajuta pe cei urîţi, proşti şi leneşi? Pentru a calma spiritele, fondatorii UE au venit cu cîteva „nuanţe” care fac marea diferenţă. De pildă, ca să accesezi fondurile alocate de UE trebuie să îndeplineşti nişte condiţii. Pînă aici nimic anormal. Totuşi… Ca să ne lămurim vin cu următorul exemplu: în statul urît, prost şi leneş numit românia, într-un cătun ceva mai răsărit, se simte nevoia unei şcoli. Autorităţile locale încearcă să acceseze fondurile prea-mediatizate şi întocmesc un dosar nici prea-prea, nici foarte-foarte… UE îl analizează şi trimite următorul răspuns: dosarul este ca şi aprobat, banii ca şi alocaţi, şcoala ca şi construită, există însă un mic impediment. Nu aveţi infrastructură. UE nu alocă bani pentru obiective la care nu se poate ajunge sau care nu pot oferi un minim de civilizaţie (apă, gaze, canalizare). Şi dosarul pică. Aici intervine paranoia mea şi spune că UE ştia cu mult timp înainte de a se naşte care sînt carenţele statelor urîte, proaste şi leneşe. Mai mult decît atît (aici mi se vede paranoia pură şi curată) cred din tot sufletul că UE a făcut pe dracu în patru ca aceste ţări să nu reuşească să-şi creeze infrastructura necesară (vezi super-afacerea româniei cu Bechtel). Deci… eu nu cred în Uniunea Europeană pentru simplu fapt că datele problemei sînt ca înainte de înfăptuirea ei, adică statele sărace trebuie să rămînă sărace iar cele bogate se bucură de privilegii. Există însă o mică-mare diferenţă, trebuie să recunosc: astăzi avem de plătit o taxă în plus, taxa pe UE. O taxă prea ascunsă ca să o vezi dar pe care o simţi în fiecare salariu.

Desprinsă parcă dintr-un portativ asemănător, „melodia” următoare este oarecum identică. Celula Stem (celula suşă sau, ca o definiţie personală, „celula bogatului”) este o incontestabilă revoluţie în domeniul medical. Aceste celule, prin prelevare şi depozitare, ar rezolva multe probleme de sănătate ce pot apărea pe parcursul vieţii. Unde este asemănarea între Uniunea Europeană şi celulele Stem? Ambele seamănă cu un club exclusivist unde există băutură, mîncare, muzică bună dar… doar pentru cei cu bani. Cum spuneam şi aici sistemul sanitar românesc este oarecum într-un mare impas de credibilitate iar aceste măsuri, ce-i drept internaţionale, nu-i schimbă imaginea tristă. Ca să-ţi faci o idee, pentru prelevarea celulelor îţi trebuiesc între 700 şi 1500€ iar pentru depozitare aproximativ 90€/an. Dacă aceste celule sînt o salvare de ce nu sînt o salvare pentru toţi? Deci… eu nu cred în Celulele Stem pentru simplul fapt că nu sînt accesibile, ele nu aduc sănătate ci dezbinare. Iar dezbinarea înseamnă moarte sigură.

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

6 Responses to “Eu nu cred”