Esenţă de mioritic

Poţi construi în două feluri. Poţi s-o faci cu apa la gură, pompieristic, sub presiunea impulsurilor de moment, sau poţi s-o faci planificat, integrat şi strategic.

Neamţul, olandezul, japonezul şi multe alte naţii au o mentalitate de furnică şi înţeleg şi acceptă să robotească din vreme, cu mult timp înainte ca vreo nevoie să-şi arate faţa, sau să miroase a urgenţă. Vara sanie, iarna car. Iar vara poate fi, în lumea asta, şi cu zece ani înainte de iarna vreunei crize!

Noi, fiind un popor impulsiv, inteligent şi adaptabil, avem în noi convingerea fermă că putem face aproape orice, fără nu ştiu ce pregătire. Suntem siguri, în sinea noastră, că avem doza necesară de inspiraţie, geniu şi noroc ca să scoatem la capăt orice lucru de care ne apucăm.

Și-atunci, de ce ne-am agita? Nu-i nici o grabă!

Am mai zis că suntem inoculaţi de virusul bucuriei de viaţă. Scopul nostru e mai puţin construcţia în sine, cât senzaţia de împlinire a celui care-şi permite să deguste din plăcerile vieţii. Scopul unei activităţi este mai puţin edificarea unei construcţii durabile, cât încropirea unei maşini de bani şi, eventual, de prestigiu. Iar cu cât maşina asta funcţionează mai repede, cu atât mai bine!

De aceea la noi se construieşte sub deviza „las-o, măi, că merge-aşa!”. Chiar şi atunci când avem destul timp la dispoziţie pentru a planifica, a dezbate şi-a porni începând cu o fundaţie solidă, tentaţia este să ne dedulcim la savoarea momentelor în care timpul are răbdare cu noi, irosind răgazul de care dispunem. Bine, din punctul nostru hedonist de vedere, nu e nici o irosire! E chiar satisfacţia esenţială a noastră, cheia de boltă a existenţei, momentul în care ne simţim importanţi şi liberi. Liberi de-a purcede la a gusta din dulceaţa vieţii.

Acesta-i întreg scopul unei vieţi!

Cea mai puternică savoare o are la noi chiulul. Gustul clipei în care îţi permiţi să te detaşezi de sub imperiul necesarului, este o tentaţie prea puternică pentru noi. Suntem dependenţi de drogul „dolce far niente”, iar starea asta de „high” ne face ceea ce suntem – mioritici.

De aceea ne plac atât de mult concediile, zilele libere şi petrecerile! De aceea, când o facem, o facem lată!

Şi tot de aceea, istoria dă mereu peste noi, ca un Siret ieşit din matcă, şi ne-mpinge de la spate. Totul fiind amânat până-n ultimul moment, suntem smulşi din starea mioritică şi constrânşi, finalmente, să ne sumecăm mânecile. Ne complăcem în situaţia asta şi acceptăm starea asta de lucruri, pentru că, aşa cum am spus, ne simţim capabili, geniali şi norocoşi. Studentul român se simte capabil să înveţe-n trei zile, înainte de examen, materia unui an întreg.

O scoatem noi la capăt şi-aşa!

De aceea suntem şi foarte credincioşi, pentru că suntem însetaţi de miracol, ca singurul şi ultimul lucru ce ne mai poate ajuta. Nu există casă fără icoane! Credinţa este o componentă cardinală a sufletului românesc! Hrana cu care sufletul nostru supravieţuieşte.

{ionutsk}

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

1 comentariu pentru “Esenţă de mioritic”