Duduia Muia ©

17 octombrie 2011 10 Comments

despre un bãiat și-o fatã

Duduia Muia
se mira posacă:
– Ce pula mea
începe să îmi placă?!

Atâta pizdă-i oare
întâmplare,
Doar când o piș
mai e folositoare?

Și capu’ pulii
nu-ntre craci se vâră?,
Ce pula mea
mă fuți atunci în GURĂ??

De ce înghit
tot timpu’ ca o proastă,
Că sunt femeie
Și mai nou, nevastă?

El o iubea…,
i-a spus-o ca-n povești:
– Stai fă-n genunchi
ACUM, că aia ești!
Îți fut în gât
Toți morții și toți viii,

– Taci tu din gură
Că ne-aud copiii!

Și ea-l iubea
cu buzele, fudulă,
Și se căca de doru’ lui
bucăți de pulã…

Când savura slobozul
lu’ iubi, cu respect,
Respectu’ se scurgea
pân-ajungea pe piept.

…Lindicu-i scorojit,
în pizdă vântu’ sapă,
Dar botu-i musculos
ca bucile de iapă.

Pe pulă-i trage gura
la fel cum tragi ciorapu’,
Și dacă-i panaramă
cu pula-i sparge capu’!

Iubirea ei plutește,
o poți chiar respira,
așa… între futaiuri,
mai râgâie și ea.

Că e o doamnă bine,
cu sfârc îmbelciugat,
Și vrea să-i facă lui,
cadou de neuitat.

I-a zis și ieri un doctor,
lăbar, cu mult sictir,
Că pune cruci în sânge
mai des ca-n cimitir!

Că n-are a face pizda
de e sau nu penală,
Și muia poate da
transmitere de boală.

Și astăzi când, desigur
se sprijinea-n rotulă,

Ea a văzut că lui
i s-a mâncat din pulă…