Du-te vino, viaţă! ©

BAGATEL, cu capul mare
Şi cu doi genunchi la gură,
A văzut în OPINTICA
Prea frumoasa creatură.

Şi-a luat nasul la purtare
Atingându-i moale, dorul,
OPINTICA preacurată
Simţi brusc, pe loc, fiorul…

El imberb dar rotofei
Cu un gât ca de girafă,
Puse capu-n părul ei
Cum ai pune un ban la leafă…

Ea înceată, temătoare,
Strânsă toată ghem sub pleoape
Mestecând mărunt din  buze
Ştie, simte, e pe-aproape !

BAGATEL să-nvingă frica
Şi emoţia, fireşte,
A stropit puţin momentul
(Cum ştim toţi că se stropeşte…)

Ei o lacrimă îi scapă,
Apoi una şi-ncă una,
E atât de strâmt în viaţă
Cum să nu  strecor  minciuna?

BAGATEL, tare ca piatra,
Rumen în obraji, fierbinte,
Simte când Destinul lui
E cu  capul  înainte…

Precum sentimentul nobil
Ce alunecă-ntre buze,
Totul ca un du-te / vino
Fără nici un fel de scuze…

Nouă ceruri stau sub el
BAGATEL a dat de Soare,
Înainte şi înapoi
Torţă, flacără în mişcare…

Ce senin, ce limpezire,
OPINTICA e o stea,
Pare cum că Universul
Tot, s-a prăvălit în ea!

Şi inundă, şi ţâşneşte,
Strop cu strop, val după val,
E şuvoi, cascadă, fluviu,
N-are ţărmuri, n-are mal…

Caldă, bună, fericită ?
VIAŢA poate fi şi-aşa
Doar că opintind din greu
Ce ţi-ai mai băga în ea…!

Cristian Oprea
Octombrie 1995
…şi nu s-a schimbat nimic …