Din neamul lui Hypocrit ©

Dacă eşti rău, vei găsi întotdeauna pe unul mai rău decât tine care să-ţi facă rău.

Suntem plini de draci şi ne străduim toată viaţa să devenim dumnezei. Căci e o păpuşă a oamenilor, dumnezeul…

Imaginează-ţi că-ntr-o zi, cineva te-ar pune să alegi dintr-o mie de gusturi, unul singur. Acela care-ţi place, acela care eşti până la urmă.

Pentru fiecare dintre noi un gust, unul singur.

Uite, pentru tine de exemplu, gustul de amandină. Ce poate fi mai normal decât să-ţi placă o prăjitură?

Ieftină, peste tot, un dulce comod şi uşor de procurat.

Îţi place la nebunie. Ţi se pare că ai putea mânca o mie de ani numai amandine, este?

Totuşi, dacă cineva ţi-ar cere să mănânci numai amandine, cum ar fi?

Ar fi oribil. Siropul dulce şi parfumat te-ar transforma, după câteva săptămâni de impunere, din degustător în dezgustat.

Ar fi prea sirop, prea dulce, prea parfumat, prea de tot! Prin obligaţie şi repetiţie plăcerea de a savura ar fi acum o greaţă nesfârşită cu puteri de reflux.

După şase luni de amandine, să moară mă-sa dacă n-ai alege orice altceva, şi-un căcat ar fi mai uşor de-nghiţit decât o amandină!

Şi dacă n-ai crăpat între timp de la diabet sau de inimă rea, sunt convins că niciun gust dulce nu ar mai putea să-ţi placă vreodată! Te-ai îndopa gospodăreşte, cel puţin un an de zile, doar cu lămâi şi peşte sărat!

Asta înseamnă prea mult.

Cum ţi se mai răsuceşte elicea dublă din ADN când ţi se impune prea mult bine!

Cei mai obsceni şi obsedaţi bărbaţi sunt cei cu soţii pioase. Ei nu-şi bagă, nici nu-şi scot sub acoperişul conjugal, că nu vor ele. Când zboară însă din cuib, umorile şi nevoia de murdărie din sex îi îndobitoceşte până la salivă!

În oglindă, cele mai mari curve sunt acele femei ţinute bine-n frâu, acasă, să-şi cunoască locul, să-l ştie de stăpân numai pe el, gelosul etern al patriei, aducătorul de recompensă bănească şi atoateîntreţinătorul.

Aşa ce le sublimează-n sânge modul domestic de fericire că s-ar deprava pân-la os cu primul nevertebrat de pe stradă, numai ca să ştie cum e senzaţia, cât de bine se va simţi când i-o va trage ea lu’ fraierică!

Mai departe, copiii.

Cele mai mari prostii le fac copiii care nu au voie!

Nu au voie să respire, să iasă din casă, să se exhibe într-un video-chat, să şi-o frece-n online cu puţa din blocu’ de vizavi care nici ea n-are voie, să-şi omoare plămânii într-o gaşcă uniformă-n materie de chiul, să bea cu solemnitate până se pişe peste cei care s-au pişat mai devreme pe ei!

Intri apoi şi ieşi dintr-un lăcaş sfânt, iar lucrurile devin de-a dreptul omeneşti.

Cele mai suculente şi nepotolite pofte sexuale îi mistuie până la violenţă, pe cei care se declară instituţional deasupra păcatului! Laicul se încărnează vârtos în cucernicie şi smerenie.

Mânăstiri de taici, mânăstiri de maici, sex lângă sex, acelaşi, mereu mai profund, mai adânc, mai fără să ştie Domnul…

Eparhi care-şi permit dezlegarea la viciu cu aceeaşi mână cu care ţi-au îngropat mortu’, te-au cununat sau ţi-au botezat. Dar mai presus de toate, e aceeaşi mână cu care fac semnul crucii…

Ca şi gustul dulce al prăjiturii, prea mult bine respinge şi îngreţoşează.

Ia încercaţi să faceţi numai ce trebuie, să spuneţi numai ce trebuie, să nu vă permiteţi nici cel mai mărunt păcat timp de…, să zicem o lună, două.

Probabil că voi veţi rezista, pentru că e doar un experiment, deci în mod conştient are o dată limită.

Dar ceilalţi? Cei din jur?

La-nceput îi va amuza teribil înfăţişarea voastră, cu capul plecat, smeriţi, umili, cu ochii greblând la intervale regulate pământul. Şi vor considera că toate astea fac parte dintr-un show, un spectacol, o nouă fiţă, deci o prefăcătorie.

Prietene, te ştiam un tip OK, doar nu vrei să pun botu’ la duda asta?

Vă vor testa, o săptămână, poate două…

Vor născoci rânjind cele mai ordinare tentaţii, vă vor pune în cele mai jenante posturi, vă vor momi cu orice numai să vă daţi naibii odată de gol!

Când li se vor epuiza psihic toate mijloacele, o repulsie de neuitat îi va separa de voi.

Aparent fără motiv, colegi, amici, cunoştinţe, chiar prieteni, rude foarte apropiate, care cândva puteau să bage mâna-n foc pentru voi, vă admirau şi bineînţeles că vă invidiau, acum vă trag toată pielea de pe nume şi vă bârfesc în orice poziţie.

Bă, tu-l vezi p-­ăsta ce-a ajuns? Duşmanu’ dreacu’, sărăcia, n-avea cur în pantaloni când l-am cunoscut şi-acu îmi face mie d-astea? Mie?? Io să moară ce am mai sfânt cred că-i băgat în vreo ciumegărie de sectă sau ceva…. Băi, altfel nu se explică!

Şi faza bârfelor va trece ca o durere de dinţi…

Va începe asaltul interogativ-retoric, cu altitudini josnice.

Da’ de ce faci tu pân-la urmă asta? Asta?? Ce morţii mă-sii câştigi  de-aici? Care-i jmichiria să mă prind şi io? N-ai mai luat o carne-n gură şi tu, niciun gest obscen, eşti tot numa’ un zâmbet şi-o floare, drăgălaşule!, te-mbrăţişezi cu cei mai nenorociţi dintre nenorociţi care până ieri te urau de moarte?! Fă-mă să te-nţeleg, eşti bulangiu sau ce gâtu’ mă-tii se-ntâmplă cu tine??

Mai iau foc vreo câteva zile şi empatici, cu acea compasiune sordidă pe care-o mai întâlneşti doar pe ultimul drum al cuiva apropiat, te scot deoparte, la o bere.

Du-te tăticu’ şi vezi un doctor, măcar o vreme, că acuma tu nu eşti prea lămurit da’ mintea ta nu mai e-n firea ei, crede-mă ce-ţi spun, toată lumea a băgat de seamă şi comentează; îţi mai descarci şi tu ce-ai pe suflet, mai vorbim, poate scapi de belea! Opreşte-te la timp, ascultă-mă, nu fi prost, că rişti s-o iei cu capu’!

Şi să zicem că tu te-ncăpăţânezi să te porţi frumos, să gândeşti pozitiv, să vezi numai bine şi să te pupi cu toate vieţuitoarele pământului în continuare, chiar şi după aceste avertismente.

Atunci s-a terminat!

Ei toţi, toată lumea ta de până atunci, te vor urî atât de tare încât nu vor mai putea să te suporte în preajma lor! Te vor evita, vei ajunge principalul subiect de scârbă şi principalul personaj din bancurile lor. Vei ajunge Bulă!

Într-un sfârşit, vor pleca şi ei, turbaţi, abrutizaţi de gândul că binele chiar există.

Căci aşa cum este imposibil până la urmă să suporţi un om rău, care îşi duce faza terminală a răutăţii pe culmile desăvârşirii, tot aşa de greu este să accepţi un om bun, care chiar se străduie să fie desăvârşit de bun. E prea mult!

Aşa cum amandina pe care eşti obligat s-o înghiţi, este prea dulce!

Şi-atunci, cu mâna pe clanţa de la uşa spre rai, te-ntrebi ce şansă are omul care vrea să devină una cu Dumnezeu? Nu cumva se străduieşte prea tare? Nu cumva din dorinţa de a face chipurile mult bine, el se înconjoară de lehamitea tuturor?

Şi dacă-i om şi simte într-o zi asta, ce-i mai rămâne?

Relativ e simplu. Să se facă frate cu dracu’ până trece puntea! Pentru că ăsta este cel mai mare adevăr şi culmea!, chiar stă scris pe toate gardurile!

Dar nici eu şi nici tu, nu avem chipul unui om ce este în stare să recunoască….

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

2 Responses to “Din neamul lui Hypocrit ©”