DICKtatura‌‌‌ ©

Să zicem că el e DICK. Un DICK oarecare. Oareunde? Oarecum…

Să spunem că nu-şi mai poate controla întunericul din minte. Că atunci când îşi descarcă sufletul parcă şi-ar descărca altceva. Pe noi. Pe voi. Pe toţi. Să zicem că munceşte în ture. Acum, de exemplu, a intrat în tura a doua. Îi place. Se uşurează temeinic de responsabilităţi şi îşi împrăştie uşurinţa pe noi. Pe voi. Pe toţi. Îi place să se simtă în putere. Să se scoale falnic, fălos, să-şi arate vigoarea, tăria, trântindu-şi competenţa, când e nevoie,  pe masă. Şi dintre toate competenţele, a lui e cea mai mare. Se vede. Se ştie. Se simte.

Iubeşte viaţa. O dată, de două ori, de câte ori poate. Intră şi iese din crăpătura existenţială întotdeauna cu un aer blond, uşor platinat, de plăcere. Are satisfacţii lungi, din când în când întrerupte, de gemetele străzilor, încă populate. Atunci îşi foloseşte intens, lavoarul instituţional pentru a se spăla pe mâini. Îşi dă seama însă, că ar cam trebui să se protejeze. Există totuşi, boli cu transmitere socială foarte periculoase…

De aceea, are mereu la îndemână, un DICK de rezervă. Un DICK mai mic, de control, care-şi dovedeşte virilitatea executivă de pe vârfuri. Noul DICK, cum spuneam, mai mic, este trimis să adune vuietul mulţimii într-un sac de nevoi personale numit criză. Sau balon. Pe care îl va umfla când DICK cel mare i-o cere… Odată ce balonul ia proporţii, DICK cel mic îşi va asuma răspunderea. Toată răspunderea.

În rest, după ce legile sunt juisate corespunzător, DICK cel vânjos se îndeasă cu îndoită pricepere în ele. Mulţimea avută dureros, se întoarce acum pentru a înghiţi. În sec. Această oralitate spontană continuă cu ieşirea pe nas a bucuriei de a trăi. Şi continuă. Cu noi.

Cu voi. Dar nu cu toţi. Abia a început a doua tură. DICKtatura!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

1 comentariu pentru “DICKtatura‌‌‌ ©”