Despre Codul lui Oreste

Am aflat de cartea recent scoasă de Oreste. Încă n-am citit-o, dar am intrat pe blogul lui, în ideea de-a descifra ceva din concepţia care stă în spatele cărţii amintite.

Am fost surprins să constat câteva mici inadvertenţe între cele susţinute acolo şi-am încercat să transmit întrebările mele autorului. Spre mica mea surpriză, nu există nici o cale de-a comenta sau trimite vreun mesaj lui Oreste, aşa că n-am avut de ales decât să scriu ce mă frământă şi să public pe Net, aruncându-le în pustiu, ca pe-un mesaj într-o sticlă, fără să mă pot aştepta să primesc vreodată vreun răspuns oarecare.

Chiar în deschidere, autorul afirmă că avem, fiecare, o datorie faţă de Dumnezeu, faţă de patrie, de semeni şi faţă de noi înşine. Apoi, puţin mai la vale, în credenţial, acelaşi autor susţine că „Există un singur popor, numit Umanitate”. Deja sunt puţin confuz! Dacă suntem un singur popor, faţă de care patrie ne este principala datorie? Datoria faţă de Dumnezeu, se referă la Dumnezeul creştin, mozaic, musulman, sau poate la cel chinez, indian, japonez?

Ştiu că unii ezoterici pun totul în aceeaşi oală, evitând, de dragul unităţii, să facă vreo distincţie între un cult şi altul. E ceva caracteristic masonilor, deşi bănuiesc că nu în exclusivitate.

Apoi, l-aş fi întrebat pe Oreste ce este primordial: menirea colectivă sau cea personală? Succesiunea „datoriilor”, în care ultima e cea faţă de sine, pare a sugera un răspuns. Am înţeles bine? L-aş mai fi întrebat despre rolul bisericii, ca instituţie.

Citesc că „Religia consacra invataturile gnozei, iar  gnoza verifica dogmele religioase..”. Da? Care religie? Oricum o iau, termenul „religie” îmi miroase a dogmă, altfel, în absenţa ei, rămâne doar un soi de instinct religios vag şi nedefinit, prin care fiecare poate înţelege ce vrea.

Ar mai fi întrebări, dar să pornim de la astea deocamdată!

Una peste alta, stilul ezoteric mi se pare mult prea asemănător unui discurs politic, ce nu are alt scop decât să ofere nişte generalităţi mobilizatoare şi care-l face pe fiecare să-l perceapă ca şi cum i-ar confirma propriile convingeri şi aşteptări. Cum ar veni, fiecare pricepe ce vrea, deşi nimeni nu pricepe nimic, dincolo de declararea unor bune intenţii şi principii vag generale.

Pericolul unei asemenea situaţii este consacrarea unor valori butaforice, nelimpezite, ceea ce-ar provoca o reacţie violentă faţă de cel care-ar încerca să scuture schelăria, ca să-i verifice rezistenţa. Ajungem înapoi la „crede şi nu cerceta!”. Adică, deşi în aparenţă încurajează cercetarea ştiinţifică şi progresul tehnologic, în realitate confiscă şi disimulează filozofia care e izvorul autorităţii şi care separă cu adevărat binele de rău.

Elita asta ezoterică nu e nimic altceva decât o altă formă de politic, al cărei scop nu este aplicarea vreunei doctrine anume, ci obţinerea şi păstrarea puterii. Spus pe şleau: „Scopul este ceea ce vrem noi!”. Tu n-ai decât să taci şi să sapi!

Cărţile de tip ezoteric pornesc chiar de la bun început de la premiza unei forţe divine, creatoare, primordiale şi omniprezente.

Acesta este, de fapt, însăşi sensul cuvintelor „religios” şi „Dumnezeu” în textele ezoterice: autoritate ad-hocă şi supuşenie din principiu. Dacă accepţi autoritatea unei divinităţi, o vei accepta şi pe cea a apostolilor. Iar aceşti apostoli te servesc, ca dovadă a mandatului primit, cu ezoterisme şi metafizică, învăluite criptic şi abscons!

De aceea lumea de azi e lipsită de-o osatură morală fermă şi valorile sunt relativizate! De aceea suntem condamnaţi să dăm dintr-o criză-ntr-alta! Măsurile pentru combaterea efectelor unei crize, nu fac decât s-o pregătească pe următoarea!

Iar porţile „elitei” sunt închise şi ferecate, precum un blog care nu admite nici un soi de feed-back!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

11 comentarii pentru “Despre Codul lui Oreste”