Democraţie vs capitalism?

Planurile de salvare financiară  pot fi simplificate după cum urmează: Statele emit obligaţiuni, împrumutând bani de pe pieţele private de capital. În spatele băncilor şi fondurilor de investiţii sunt finanţişti privaţi, fie ei acţionari sau manageri. Statul ia banii, care se reîntorc în economia ţărilor respective, adică, în final, din nou la privaţi. Statul are probleme cu plata datoriilor şi cere ajutor financiar. În schimbul acestuia, instituţiile financiare cer planuri de măsuri care se grupează în restrângerea cheltuielilor bugetare şi privatizări, adică trecerea unor sectoare din proprietatea statului în proprietate privată. După care, ca să achite datoriile, statele iau banii contribuabililor şi-i returnează privaţilor.

Una peste alta, se pare că asistăm la un mecanism financiar care leagă încet-încet statele, scurtându-le funia din ce în ce mai tare. Principalul instrument al statului, resursa bugetară, îi este luat din mână.

E ăsta un lucru rău?

Ce reprezintă, de fapt, statul, în esenţa lui?

Păi, reprezintă principalul instrument de aplicare a politicilor de interes public. Reprezintă şi legislatorul care ponderează între interesul public cel privat. O investiţie făcută de stat nu are neapărat ca scop un profit tangibil. Educaţia, sănătatea, planurile de pensie, infrastructura reprezintă domenii de interes general. Practic, reprezintă o redistribuire a beneficiilor către toţi, făcută, de bine-de rău, după nişte principii care sunt la bază democratice.

Statul reprezintă singura stavilă serioasă în calea expansiunii agresive a capitalului care are ca stea cardinală profitul şi interesul privat.

Pe măsură ce statul intră în jocul datoriilor, rolul său de reprezentant al interesului public este uzurpat. Marile capitaluri vor avea un rol din ce în ce mai mare în dirijarea politicilor de stat şi o creştere a rolului profitului ca şi criteriu ultim. Iar statul, jumulit de resurse, devine incapabil să mai implementeze politici sociale eficiente.

Prin privatizarea sistemului sanitar, spre exemplu, dreptul la viaţă şi la sănătate al unui om este condiţionat de dispunerea de resurse băneşti cu care să plătească. La fel în educaţie, privatizarea erodează principiul dreptului la educaţie al fiecăruia, cu consecinţe extrem de grave pe termen lung. Că aceasta este tendinţa am putut vedea în Bolivia, unde, în schimbul sprijinului financiar, statului i s-a impus în 1999 privatizarea resurselor de apă, inclusiv apa râurilor şi cea de ploaie. Cetăţenii bolivieni s-au trezit de pe-o zi pe alta nevoiţi să plătească accesul la orice sursă de apă. Dreptul fundamental asupra unei resurse publice s-a pierdut. Iar dacă sunteţi curioşi care a fost compania beneficiară, vă întreb dacă numele de Bechtel vă spune ceva.

Putem constata în spatele acestui tablou un conflict primordial între democraţie şi capitalism. Dacă până acum cele două păreau feţe ale aceleiaşi monede, acest lucru era asigurat printr-un stat puternic şi relativ independent faţă de marele capital. Se vede din ce în ce mai limpede că, de fapt, cele două sunt în conflict deschis, urmărind scopuri contrare. Interesului public, capitalismul îi contrapune fantoşa ipocrită a acţiunilor caritabile, care nu face decât să nege principiile drepturilor universale ale omului. Justiţia este înlocuită cu „mărinimia” unor firmituri aruncate de la balcon.

Criza financiară, izvorâtă din lăcomia şi iresponsabilitatea reprezentanţilor (la urma-urmei din slăbiciunea umană şi socială a societăţii), înclină accelerat balanţa în favoarea marelui capital. Statul este confiscat de interesele capitalului internaţional, iar atribuţiile sale transformate în simple forme fără fond. Sunt confiscate astfel însăşi viitorul şi speranţa. În locul drepturilor la educaţie, asistenţă sanitară, informaţie şi justiţie, lumea câştigă „dreptul” de-a plăti pentru orice.

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

One Response to “Democraţie vs capitalism?”