Democraţie, uninominal şi traseism

Când s-a discutat despre votul uninominal, argumentul de căpătâi era acela că astfel nu vor mai fi liste de partid pe care să se strecoare tot soiul de anonimi, ce cotizează ca să ajungă în Parlament pentru imunitate sau doar pentru un ciolan mai gras de ros. Oricum, nici atunci nu era împiedicată în vreun fel anume migraţia politică. Traseişti politici au fost de când lumea şi nu numai la noi. Asta ţine de-un oportunism specific, izvorât din însăşi principiul evoluţionist al supravieţuirii celui mai adaptat.

Evident, odată cu alegerea uninominală, atunci când pun ştampila pe numele lui Cutărescu, devine cu atât mai greu de stabilit dac-am votat platforma program a partidului sub a cărui siglă candidează Cutărescu sau am votat charisma şi, eventual, ţinuta lui morală personală. Evident, oricum ar fi, odată ce l-am trimis în Parlament pe Cutărescu şi nu pe Ciolănescu, primul n-are nici un motiv să se simtă legat în vreun fel de vreo disciplină de partid. De aici, încurajarea traseismului politic.

La limită, aşa cum, de altfel, s-a întâmplat, ne putem trezi în Parlament cu un partid pe care nu l-a votat nimeni. Cine-i împiedică pe traseişti să-şi schimbe blazonul politic cu unul care nici nu exista înainte de alegeri?

Era un banc istoric care întreba care-i cel mai bun lucru pe care banii îl pot cumpăra. Răspunsul era: Senatul roman.

Teoretic, este posibil ca un magnat să stea în umbră, aşteptând ca alegerile să se termine, iar apoi să „cumpere”, unul câte unul, suficienţi aleşi ca să-şi tragă un legislativ şi-un guvern personal, privatizat.

Iar la următoarele alegeri să repete isprava.

Cu siguranţă că sunt destule căi ca o asemenea strategie să fie de-a dreptul profitabilă pentru respectivul „întreprinzător”.

Ce-ar sta în calea unui astfel de scenariu? Păi, societatea civilă care-ar ieşi în stradă şi-ar protesta, denunţând o asemenea injustiţie.

Staţi să-mi şterg puţin lacrimile de râs…

Până la urmă, îmi devine limpede că totul nu e decât o chestiune la latitudinea totală a clasei politice. Totul se reduce la o manipulare care se împarte doar între a fi grosieră sau mai subtilă. Părerea electoratului ca atare nu există. Există doar jocuri de-a dacii şi romanii, ungurii şi românii, comunişti şi anticomunişti, şi alte variante, în care regulile sunt interpretate după cum vrea muşchiul lui Vodă.

În rest: pleacă ai noştri şi vin ai noştri. Sau, mai bine zis – ai lor!

Doar ne legănăm în iluzia că l-am votat pe Cutărescu şi-am participat la un act de putere şi justiţie socială, iar asta ne face viaţa mai suportabilă.

C-aşa-i în tenis! L-am votat pe Superman şi ne-am trezit cu Sperman.

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

One Response to “Democraţie, uninominal şi traseism”