De veghe în lanul de ocară ©

Tot ce-i românesc nu piere.

Năravul, vecinul de la capu’ mortului în care tinzi să-ţi recunoşti capra, femeia băgată-n priză şi priza cu gust de femeie.

Şi BAC-ul.

Dat de scârbă şi în scârbă. Mozolit. Învăţământ fără învăţăminte. Şancru moale din moalele capului.

Mă-ta palpită, tac-tu albeşte banu’ şi-l strămută colant. Habar n-are unde şi de cine să-l mai lipească.

Te-au adus să te facă de râs. Predai foaia imaculată şi maculezi o flegmă, ca un semn de-ntrebare pe trântitul uşii.

Stop! Ia hai să ridicăm frunţile din ocară.

Acest examen presupune o verificare finală a cunoştinţelor medii. Nu? Liceu, colegiu egal studii medii. Medii!

Ar fi trebuit atunci ca subiectele, în majoritatea lor, să fie accesibile? Ar fi fost necesar. Pe hârtie, cel puţin 65% din examinare să poată fi înţeleasă şi prelucrată de către toată lumea.

Ce s-a-ntâmplat de fapt?

Să zicem la matematică. Dintotdeauna nenorocirea supremă. Ministeru’ are ordin să valideze producţia de tâmpiţi. Şi produce, în a doua sesiune, din toamnă, când s-a uitat şi ce nu s-a ştiut în vară, numai subiecte cu grad de dificultate MARE.

Mai pre tălmăcirea noastră, puteai să iei fie 8, 9 sau 10  fie, cum s-a şi întâmplat, doar 1, 2 şi 3. Subiecte de 5 sau 6 nu existau!

Adică foarte bine sau deloc.

Văd atât de mulţi intelijenţi, într-o semidoctă retorică, cum atacă cu bocancu’  pe gâtul tinerimii analfabete.

De ce nu să pregăteşte ei dom’le, ce morţii mă-sii le lipseşte lor, că pe vremea lu’ nea nicu noi răbdam ca isuşii pă cruce, crucea mamii ei dă şcoală şi tot o făceam!

Şi n-aveam interneturi şi ciololare şi hausuri…

Dar aveam subiecte pentru toţi. Un examen de bacalaureat trebuie structurat şi pe maturitatea ăluia de-l dă! Oferă-i niveluri crescute de dificultate, ca la play-station, cu premiu adecvat fiecărui nivel.

A luat bacu’ cu minimum de cunoştinţe, are în acest caz o diplomă cu dungă roşie şi cam atât. S-a dedat la dulcegăria aprofundării materiei, discutăm atunci de studii superioare, admiteri şi facultăţuri.

Cât despre eminenţele materiei cenuşii, plecăciune mamă, tată, care ai banu’ să mă uşchesc şi io la bine, afară, care nu, e ok şi-năuntru, o multinaţională, o firmă ventuză, un trustuleţ maedia, o şcoală de pe centura politicii, unde oare nu se caută oameni cu adevărat utili şi de pus la rană?

Cu ce sunt aceşti copii, tineri, mai proşti decât cei de anu’ trecut, de-acum doi ani sau chiar de-acum zece-doişpe?

Da’ în 1990 crede cumva, cineva, că ăia de-au avut 8, 9 sau 10 la bacul lor chiar meritau ei cu toţii?

Şi ăia de-atunci nu sunt ăştia de azi? Care fac pe profii fără vină, că nu e cică din lipsă de profesionalism e din lipsă de neuroni.

Bă ce ne mai scoatem ochii fără să acceptăm că suntem orbi deja, cu toţii!

Păi promoţia asta, 2011, nu e aia de-a început treaba cu cartea prin 1999? Aoleu! Ăsta nu era anu’ în care-au fost ratate toate şansele de-a schimba crucial economia, cu scădere peste 16% şi inflaţia…? Ohoho, ce planturoasă şi fleşcăită ne era scumpa de ea, cum ne sfida ea revoltele cu ale ei 59,1%, cu lunile ce se adunau câte două, câte trei fără niciun sfanţ pe ora/muncă prestată?

Mai ţinem minte că am fost la un pas de intrare în incapacitate de plată, ca ţară?

Că toţi banii noştri s-au dus pe falimentul găurii negre numită BANCOREX?

Că guvernul se ciomăgea la propriu cu minerii, pe coclauri, ca dacii cu romanii, numai să nu devină murdarii iar pe cap de bucureştean?

Contextu’ aşadar nasol, românimea şukărită, cum naibii să fi fost atunci plodurile românimii? Cum au pornit ele în viaţă?

Fericite? Şcoala româneasca se simţea sau se nesimţea cu privire la procesu’ de-nvăţământ?  Manualul alternativ era o masturbare cognitivă sau doar o labă?

Celor care-au înţeles citind aici, că fraternizez cu toate loazele şi dobitocii, cu toţi stupizii care nu vor şi nici nu ştiu să se julească de-o carte la vremea ei, le prezint compasiune.

E nemaipomenit să nu furi elevule român şi cum tu ai, ancestral, mereu intenţia, să nu fii lăsat.  E şi făţărnicie multă, da’ cui i se pare?

E bine şi cu paznici la gaura cheii şi cu punerea sub supraveghere asistată a fabricilor de eroi. Aveam mai mulţi diplomaţi în învăţământul superior decât China. E bine să nu mai avem!

Dar o reconstruire a sistemului de învăţământ nu se începe de la tavan şi acoperiş. Şi dacă tot era musai s-o pornim de undeva hai şi cu infrastructura, cu materialu’ didactic, cu programa aia şi curricula de căcat în care sincer, nu se mai regăseşte nimeni, mai scoateţi japca din buzunarele noastre de fraieri care ne-am trezit părinţi parcă mereu prea devreme, haliţi şi voi profilor-zei şi dumnezei meserie, metodă, că din 3,20 şi 4,15 media la titularizare nu ieşiţi nici cu google!

Hai de la-ntâia nu de la a douăşpea…

Eu zic că anul acesta, politicul a împins o turmă educaţională, nici mai laie nici mai bucălaie decât alte turme din alţi ani, într-o strungă a miştoului îngust. Şi la ieşire a montat o mitralieră subiectivă.

La anu’ mitraliera va trage cu dopuri de plută….

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

8 Responses to “De veghe în lanul de ocară ©”