De morţi numai de bine: bine că s-a dus!

De morţi numai de bine… dar să nu exagerăm!

Poveste pentru tineri: Vremea lui Ceaşcă

Odată, demult, a fost o vreme cînd muncitorii din fabrici şi uzine erau scoşi obligatoriu la muncă „voluntară”. Rău sau bine va judeca istoria. I se spune „vremea lui Ceaşcă” cu toate că acele vremuri au fost marcate de fapt de personalitatea liderilor locali, oameni care aveau mînă liberă de la centru să taie şi să spînzure, uneori la propriu, prin bătătura proprie.

Se făcea un cîmp de cartofi care aştepta cu nerăbdare să fie cules. Pe cîmp au fost aduşi angajaţi ai Combinatului Siderurgic Galaţi (CSG) printre care se afla şi mama mea, laborantă la una din preafrumoasele oţelării, adusă direct dintr-o tură de noapte. Pentru cei tineri trebuie să precizez faptul că pe vremea aceea nu comenta nimeni nimic, ordinul de la partid era ordin! Li se făcea instructajul înainte de începerea activităţii, li se dădea norma de lucru, erau atenţionaţi că la sfîrşit nimeni nu ia nici un cartof şi că la plecare vor fi controlaţi în acest sens. Iar comuniștii nu glumeau, chiar așa se și întîmpla. Şi… spor la treabă, tovarăşi!

Se pare că era o zi de sfîrşit de săptămînă altfel nu se explică prezenţa unor oficialităţi, persoane care desigur erau venite în inspecţie. În timp ce ocnaşii cu poponeaţa în sus extrăgeau barabulele din pămînt la marginea cîmpului au fost încinse cîteva grătare gospodăreşti pentru a saluta cum se cuvine nobila prezenţă. Să nu creadă cineva cumva că un rest din acele grătare ajungea la pulimea muncitoare. În nici un caz! Fumul greu nu se lăsa nicicum dus, survola zona trecînd tacticos pe lîngă fiecare mincitor ca să nu cumva să uite careva cam care e mirosul de carne friptă.

Pantofi de lac într-un cîmp de cartofi

La un moment dat din grupul de oficiali se rupe un personaj, se pare că cel mai cu moţ pentru că în jurul lui roiau tot felul de sugişti, limbişti, lătrăi etc. De data aceasta era singur şi a pornit agale, într-o plimbare, pe un rînd de cartofi. Pe rîndul la care trudea mama. Ajuns undeva foarte aproape în spatele ei s-a oprit şi după cîteva secunde de linişte i se adresă cum învăţase el că trebuie să i te adresezi unui om: „Fă, i-al şi pe ăsta!” Mama, în patru labe cum era, s-a întors şi a văzut în faţa ei un personaj foarte bine îmbrăcat, o freză aranjată, un costum impecabil iar în picioare avea o perche de pantofi lăcuiţi. Vîrful unui pantof scormonea în pămînt arătînd clar că mama uitase în urmă un cartof.

A fost prima şi ultmia întîlnire a mamei mele cu cel care la acea vreme era prim secretar al Comitetului Judeţean de Partid şi preşedinte al Consiliului Popular Judeţean, pe numele lui Carol Dina.

Mai tîrziu, după „vremea lui Ceaşcă”, personajul despre care astăzi vă vorbesc a devenit un prosper om de afaceri, senator şi preşedinte al PRM Galaţi. Zilele acestea, după 22 ani de la Revoluţie, Carol Dina şi-a încheiat misiunea şi a murit.

Ce sentiment credeţi voi că o trece pe mama prin suflet astăzi cînd află de moartea acestui rest de om? Dar pe mine? Dar, în general, cam ce ar trebui să simtă poporul ăsta pentru neterminaţiile astea care, spre durerea noastră maximă, s-au reprodus şi astăzi, la adăpostul capitalismului lasă progeniturilor o zestre demnă de toată invidia?

De morţi numai de bine, mamă!

Din fericire (sau nu?) mă trag dintr-o familie de creştini iar cînd i-am dat vestea mamei că a murit Carol Dina şi că aş vrea să scriu despre el ştiţi ce mi-a zis? „De morţi numai de bine, mamă!”

Mama ca întotdeauna are dreptate, nu ar trebui să mă cobor la nivelul acestor scursuri. Consider totuşi că e de datoria mea să povestesc copilului meu istoria adevărată. Şi poate aşa află şi copilul lui adevărul pentru că pînă la urmă cineva trebuie să plătească, nu?

Deci… de morţi numai de bine dar să nu exagerăm!

Ce zice presa?

Presa gălăţeană la unison scrie că acest neom ar fi murit după nuştiu ce grea suferinţă. La 75 de ani… Dacă mă gîndesc că tata a muncit toată viaţa lui ca dispecer în CSG şi că la 40 de ani a avut primul accident vascular cerebral ce la cam tras pe dreapta… Ştiţi ce umilitor este să fii bolnav în românia? Tata a rezistat umilinţelor 10 ani iar la 50 de ani s-a uşchit… Dacă mă întrebaţi, eu cred că tata s-a stins după o grea suferinţă şi asta fără să facă rău nimănui, nu Carol Dina!

Ce zic sugiştii?

Şi dacă vorbeam de limbişti şi sugişti să trecem la exemplificări. Nu e cazul să citiţi întreaga sugeală a autorului dar cred că o frunzărire ar fi necesară pentru a vă readuce aminte de scrieri mai vechi ale autorului, cele în care sugea din altă parte.

Da’ vorba lu’ mama: de morţi numai de bine! Adică… bine că s-a dus!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

2 Responses to “De morţi numai de bine: bine că s-a dus!”