De ce nu se mai înţelege om cu tovarăş

Sistemul clasic presupunea selecţia valorilor printr-un filtru relativ dens şi sever. Ce trecea de acest filtru, ajungea în rândul valorilor consacrate. Iar aceste rânduri erau suficient de rarefiate, astfel încât numărul ideilor vehiculate era relativ mic. Aşa, ideile ajungeau să fie destul de bine cunoscute şi dezbaterea se coagula în jurul celor mai disputate. Fiind relativ puţine, dezbaterile puteau fi urmărite şi de masa largă a celorlalţi oameni, captând atenţia, iar ideile erau cunoscute în nuanţele lor (aşa cum astăzi unii chibiţează un campionat de fotbal la modul profund, ţinând cont de dedesubturi accesibile doar iniţiaţilor).

De aceea, numele implicate-n lumea ideilor erau bine-cunoscute şi se bucurau de-o recunoaştere unanimă a valorii lor. Vocea lor avea autoritate, iar atmosfera era destul de destinsă şi confortabilă ca personalităţile să-şi asume relaxat rolurile de purtători de cuvânt şi să-şi trăiască viaţa principial. Codul de onoare era viu şi obligatoriu.

Tehnologia comunicaţiilor a rupt zăgazurile, iar în agora celor aleşi au năvălit hoarde de chemaţi şi de nechemaţi. În numele egalităţii de tratament şi de şanse, toţi se simt îndreptăţiţi să-şi strige ideile, iar dezbaterea a devenit un vacarm. Aula aduce acum mai mult a bursă, unde toţi vorbesc odată, aruncând cu idei şi judecăţi.

Podiumurile, soclurile şi microfoanele au devenit neîndestulătoare şi-n agitaţia de precupeţi nu mai e nici o ordine şi nici o regulă. Adio relaxare şi principialitate! Trebuie să-ţi smulgi dreptul la cuvânt, luptându-te cu mii de voci care se consideră la fel de îndreptăţite să ia cuvântul. Iar în luptă, ca şi-n iubire, onoarea nu mai e primordială!

Avalanşa a negat filtrul, denunţându-l ca reacţionar, subiectiv şi mult prea exclusivist, iar valul a năvălit, precum un tsunami, acoperind laolaltă aur şi nămol.

Ce autoritate să mai aibă o astfel de agoră, în care abia se mai distinge ceva? Ce dezbateri să mai fie, când şuvoiul e necontenit şi orice idee valabilă se îneacă-n mii de alte idei inepte. Oricine e contestat şi criticat încă înainte să termine de vorbit, iar argumentele au fost înlocuite de lovituri sub centură.

Cei de-afară şi-au pierdut obiceiul de-a asculta vocile valorilor şi s-au molipsit de contestarism şi cârcoteală. Boala a devenit pandemie şi nimeni nu mai ştie cum să readucă ordinea. Cei de-altădată s-au obişnuit să asiste neputincioşi la spectacolul dărâmării vechilor turnuri. Autoritatea au smuls-o cei obişnuiţi să controleze mai degrabă mulţimile decât ideile, iar lumea a devenit o giruetă care se-nvârte după cum bate vântul. O corabie purtată de valuri, pe puntea căreia prea mulţi căpitani se ceartă cine să-nvârtă cârma. Măcar de-ar fi o singură cârmă!

Caii care-au rupt hamurile şi-au prins gustul libertăţii, refuză să mai tragă la poştalionul lumii, iar ca să-i reînveţi cu biciul, trebuie o mână hotărâtă şi dibace. Unii spun că haosului de-acum îi e de preferat o ordine oarecare, chiar dacă imperfectă. Aşa o fi?

{ionutsk}

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

3 Responses to “De ce nu se mai înţelege om cu tovarăş”