Dan Diaconescu şi crawl-ul fermecat

Banda care acoperă subsolul ecranului tău pe anumite canale de televiziune este dedicată înformaţiilor scurte şi concise. De obicei se găseşte la emisiunile de ştiri, la cele economice şi la OTv. Scrisul curge încet, agale, tocmai de-aici venind şi numele de „crawl” (a merge încet, a se tîrî… zice engleza mea de baltă). Eu vreau să mă opresc pentru foarte scurt timp asupra crawl-ului de la Otv pentru că aceasta este „televiziunea poporului”, nu-i aşa? Nu e nimic mai neinteresant la OTv decît emisiunea în sine, restul fiind foarte captivant. Titlul, decorul, publicitatea sau alte amănunte fac deliciul telespectatorului intelectual care zice că nu se uită la OTv dar care, spre ruşinea lui, trage cu ochiul cel puţin 2-3 minute pe seară. Hai, recunoaşte că şi aseară ţi-a căzut cu tronc un titlu de-acolo…! Să trecem peste… Tocmai pentru că emisiunea nu are nimic de zis, realizatorii o maschează cu tot felul de benzi de-astea pe care circulă scrisuri care mai de care mai isteţe. Pentru că nu s-a precizat a cărui popor este această televiziune putem face abstracţie de limba în care au fost editate textele, ele fiind de foarte multe ori în contradicţie chiar cu ideea de text.

Vreau să subliniez apăsat o nedumerire şi o atenţionare. Fratemeleu alb, nu pot să cred că există dobitoci care trimit mesaje la „Dan Diaconescu în Direct”, alea de se preling pe ecranul televizorului o noapte întreagă. Eu cred în mintea mea de copil cuminte că mesajele alea sînt pure invenţii, se joacă ăia din regie, mai fac şi ei o glumă aşa… de plictiseală. Oare pot exista microcefali cretinoizi şi stupiduţi care să scoată din buzunar 1-2 euro ca să-i zică lui Dan Diaconescu: „k lumea emisiunea„, „tare invitatu de azi” sau „kînd avetzi timp ash vrea sămi zică shi mie dak mă mărit anu ăsta„. Păi… ar mai avea rost… să te măriţi? Tu chiar vrei să rămîi gestantă, să te-nmulţeşti? Să trecem şi peste asta…
Problema numărul doi este ceva mai tehnică dar am să fiu foarte explicit. Am înţeles că OTv va emite, chiar destul de curînd, în semnal 3D. Păi dacă e aşa ţin să vă atenţionez că toate benzile alea pline de scrisuri de la OTv vor fi mai aproape de noi ca niciodată, chiar ne vor pălmui peste nas. Vor fi atît de aproape că li se va simţi şi mirosul de tastă de telefon. Eu zic să iniţiem o petiţie online care să interzică OTv-ului folosirea în exces a acestor benzi. Oameni buni, să ne unim forţele, să nu lăsăm violenţa să ne intre în case! Deci ca să fie bine deci să facem o petiţie!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

5 Responses to “Dan Diaconescu şi crawl-ul fermecat”