Cupa Mondială – Grupa H ©

La prima opintire pe gaura cheii, o grupă moale, unde Campioana Europei și cea mai declarată în formă națională a momentului, va intra ca-n unt prin labirintul colorat al celorlalți. La a doua opintire vedem că untul e de fapt altceva…

****

La Roja, Spania, pare dizolvantul perfect pentru orice impurități fotbalistice. Cu o fluiditate a jocului, prin care a impresionat și a dat de pereți cu oricine în ultimii doi ani, inteligentă în trasee și pusă pe popcorn numai atunci când trebuie, torcida iberică are coarne de trofeu. Vrea locul cel mai de sus din panoplie, acolo unde ceilalți vânători de zestre, cu ștaif, deja au furat mireasa. Adică vrea să-i umple de respect pe toți, ce s-o mai dăm de-a dura, vrea căci pentru că are cu ce. Ia să dăm cu trafaletu’ pe gazon. Iker Casillas (Real Madrid) după unii chiar cel mai portar din câți se există, apoi la pateu, la apărare, Gerard Pique (Barcelona), Carles Puyol (Barcelona), Sergio Ramos (Real Madrid), Carlos Marchena (Valencia), în jurul ombilicului creator și unduitor, pictori precum Xavi Hernandez (Barcelona), David Silva (Valencia), Cesc Fabregas (Arsenal), Andres Iniesta (Barcelona), dar și atacul devine o revărsare mai mereu cu finalizare prin David Villa (Barcelona), Fernando Torres (Liverpool), Pedro Rodriguez (Barcelona). Vicente del Bosque, inconfundabil purtător de chelie și rotunjimi de fast-food, are misiunea de a cuceri pentru Armada spaniolă și continentul negru. Numai că oboseala, acumulată în escaladări multiple ale topurilor fotbalistice din timpul anului competițional, i-a cam lăsat fără oxigen, genunchii sunt ca de vată de la o vreme, iar ordinea s-a prefăcut în dezordine, și nu doar pe teren…

E multă lipsă de concentrare în joc, chestie ce se vede dacă forțăm ușor lupa oculară, chiar de pe Marte. Individul dintre bare continuă forma lălâie de la Real Madrid, siguranța spatelui lipsind, apare nu-i așa, nesiguranța evoluției în jocul cu rotundul prin iarbă. Mestecătorii de clăbuci din presa spaniolă au acum, vai, un purice în loc de corason, căci ce-o să facă ei dacă n-o să facă cum au fost convinși c-o să facă?  Ei lasă, dragi scuturători de cape și contabili de olè-uri, că în arenă nu sunteți aduși doar pentru împuns. Mai sunt și alții care vor să rumege din nutrețul victoriei. Și am auzit că anul ăsta se poartă iar fuduliile de taur.  În farfurie…

****

Elveția, țară a contrastelor, prăjitura pudrată cu zahăr a Europei, clasor de lacuri uriașe, neapărat albastre, cu pești de dimensiuni foarte mari, locul unde plantele cresc dublu față de cele de pe la noi, regat al ciocolatei cu limba tăiată-n patru. Vine la Mondiale, încercând să funcționeze aidoma ceasurilor pe care le-a făcut celebre. Maestrul Ottmar Hitzfeld, un pedagog de școală veche dar extrem de insistent în predare, cere atenție și o analiză amănunțită a detaliilor, pentru că ele, detaliile, vor face diferența. Noi ce să mai adăugăm aici, poate doar să-i distingem pe următorii mai murdari la gură de ciocolată. Diego Benaglio (Wolfsburg) stăpân al găurii dintre bare, Philippe Senderos (Arsenal), Mario Eggimann (Hannover), Stephan Lichtsteiner (Lazio) printre cei care se ocupă cu cârca din apărare, Valon Behrami (West Ham), Gokhan Inler (Udinese), ăștia erau direct maronii când au intrat în ciocolateria națională (sic), Tranquillo Barnetta (Bayer Leverkusen), Marco Padalino (Sampdoria) la croșete, iar în dreptunghiul careului îi regăsim pe Alex Frei (FC Basel), Marco Streller (FC Basel), Eren Derdiyok (Bayer Leverkusen). Totuși moralul nu prea îi dă afară din casă, rezultate foarte slabe în ultimele amicale, o lipsă parcă de vână, de tonus, chestie deloc specifică. Băieții care stau de obicei cu spatele la poartă, par decervelați de-a dreptul, la fiecare fentă a adversarului se dau cap în cap cu o râvnă deosebită. Mie mi se pare că unora, turneul ăsta final le-a căzut așa mai cu greață de la stomac, n-au nici un chef, și pare că au venit să mai bifeze o obligație. Adevărul că e greu să te dai erou și patriot când ție îți ardeau călcâiele după un topless pe nisip cu vedere la scoică…

****

Lăsați reluările din halba de bere, privirea ageră înainte, începem!

Chile, chiar e o echipă bună, și aș plusa cu o adiere de gând, ușor nemernic desigur, spunând că la felul în care se prezintă lucrurile acum, chiar ar putea încurca Spania! De ce am eu astfel de fantezii? Ia luați de serviți aici bunătate de meniu. Claudio Bravo (Real Sociedad) escalop de portar cu inserții de reflex, Pablo Contreras (PAOK), Mauricio Isla (Udinese), Arturo Vidal (Bayer Leverkusen) platou de fundași cu sos iute la fuleu, Carlos Carmona (Reggina),   Matias Fernandez (Sporting Lisabona), Jorge Valdivia (Al-Ain) mijloc suculent cu mirodenii de fentă, Humberto Suazo (Real Zaragoza), Alexis Sanchez (Udinese), Mark Gonzalez (CSKA Moscova) desert frapat cu modificări de scor.

Marcelo Bielsa, meseriaș bucătar al echipelor pe unde a trecut, impune ca jocul să se desfășoare sus, cât mai sus, până la sufocarea definitivă a adversarului. Viteza echipei este pe alocuri chiar turbo, vin ca un tăvălug peste tine atunci când te simt nesigur, și te tranșează în trasee scurte cu finalizatori ascuțiți, foarte ascuțiți. Știu că pare greu de crezut dar această echipă  nu are nici un fel de complex, și cred că pe fondul unei relaxări obosite a Spaniei de azi, chiar are o șansă. Depinde doar de capacitatea lor de focalizare și conectare la miză.

Rămâne ca timpul să le arate cât de departe pot ajunge…

****

Prea multe lucruri despre anatomia lotului și jocului celor din Honduras, se cunosc și nu prea. Reinaldo Rueda, constructorul echipei și antrenorul ei, zice că nu e deajuns să nu iei gol mai trebuie să și înscrii. Chestie aproape interesantă, păi dacă tu vii la cea mai mare și mai tare competiție cu dileme de-astea, eu zic că ai multe șanse… Ei încearcă să progreseze, sunt pe un drum bun, au alternative pe toate posturile, bla-bla-bla, dar ca să se scoată așteaptă acum amicalul cu România. Culmea umorului hondurian este că ei se îmbărbătează cu nemuritorul: noi evoluăm întotdeauna cu atât mai bine cu cât adversarul e mai puternic!

Iată bărbații respectivi. Ricardo Canales (Motagua) portar, Victor Bernardez (Anderlecht), Maynor Figueroa (Wigan), Johnny Palacios (Olimpia) fundași, Wilson Palacios (Tottenham), Edgar Alvarez (Bari), Hendry Thomas (Wigan) mijlocași, iar pe atac David Suazo (Genoa), Carlos Pavon (Real Espana).

Cu propriul stil și propriile metode Hondurasul vrea să hondurească. Unde și pe cine, noi promitem că nu vom avea liniște până nu vom afla. Dacă nu vom afla, de exemplu, ce oare împiedică această teribilă forță americană să bată Spania, suntem niște mincinoși… Să ne fie rușine!

****

Vă mulțumesc pentru că n-am murit și am trăit să ne bucurăm împreună, de-a lungul acestui serial. Dacă am fost de folos sau nu, Zeul Fotbal să ne judece!

Surse de informare, documentare și ilustrare:
FIFA

UEFA

European Club Association
Soccer Association

ro.soccerway.com

Campionatul Mondial 2010

Mulțumim!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

No comments yet... Be the first to leave a reply!