Cupa Mondială – Grupa G ©

O grupă bântuită de spectacol, dar dacă tot ne-am cumpărat sacul eu zic să nu lăudăm prea tare pomul. S-ar putea ca privirea să se rupă, și nu neapărat în figuri…

****

Miraculoasa Brazilie, vitrina cu jucării frumoase la care orice țânc tânjește când se scapă la minge, nu mai e demult doar explozie de artificii din gleznă sau industrie a fentei imposibile. Astăzi Selecao are determinare și implicare în joc, e polișată europenește, cu grafice și tabele, cu multe cifre și restricții, cu jucători la care doar cafeaua din piele mai amintește de nisipul extrafin și de haosul singurei bucurii care să te țină-n viață. Brazilia are un alt ștaif, are prin urmare, la costum dunga. Dunga, cerebralul, nespectaculosul dar eficientul, pasator teribil și gânditor eficace, vrea concentrare de pe bătrânul continent, pentru a se putea încărca la ieșire, printre sacii de cafea din suflet, cu al 6 (șaselea) trofeu din istorie.  Antrenor foarte apropiat de echipă, Dunga insistă ca nimic să nu fie făcut la întâmplare, cuvânt ticălos și viclean, niciodată primit între coperțile vocabularului celui care-și dorește cu adevărat să fie cel mai bun.

Lotul geme de nestemate, dar nestemate șlefuite sub lămpile marilor dreptunghiuri, acelea care contează, acolo unde se umflă conturile și se fac poze de grup cu trofee în brațe. Trebuie să fii calm când ajungi să calci pe urmele clasicilor, trebuie să-ți stăpânești pornirile genetice de pe Copacabana și să omori uneori spectacolul cu glonțul de aur al rezultatului. Acesta a fost imperativul selecționerului, lăsăm mai ușor cu datul la floricele, folosim magiunul de pe ghetuțe până se-nvârte tamburul cu cifre al tabelei, pe urmă, citeț, controlăm lacătul dintre bare, dacă e închis până fluieră paznicul de la centru, avem liber la interviuri…

Poziția pentru dentist luat, oprim respirația la cota de avarie, și dăm drumul la index. Julio Cesar (Inter Milano), portarul Champions League, Maicon (Inter Milano), Daniel Alves (Barcelona), Lucio (Inter Milano), Juan (AS Roma), Thiago Silva (AC Milan) protecție de lux, Felipe Melo (Fiorentina), Elano  (Galatasaray), Kaka (Real Madrid), Josue (VfL Wolfsburg) interesați de magie, Robinho (Santos), Luis Fabiano (Sevilla), Nilmar (Villarreal) și Grafite (VfL Wolfsburg) colecționari de aplauze și arhitecți ai scorului.

Ceva crampe din țară tot s-au găsit să apară, că nu e culoare la ness fără Ronaldinho și Pato, că și Diego putea să-nvârtă în ceașcă, dar cum spuneam, dunga de la costum nu s-a șifonat.

Copii ai durerii, grupa este una a morții, așa de nasol cred că nici un fanatic optimist dansator de samba nu vroia să cadă, dar cum se spune, acum se vede dacă te ține. Și, sincer, ce gust ar mai avea laptele mingii de fotbal fără cafea…

****

Cu noi ingrediente necesare pentru succes, Portugalia, încearcă să-și confecționeze un pedigriu de favorită. Ei dau vina pe lipsa de noroc, deși eu cred că nici norocu’ ăsta nu e chiar de capu’ lui, dacă tu îi zici lipsă de șansă la fundul gol din apărare și ghinion la nimeni din atac, înseamnă că m-ai trimis înapoi la coDEX-ul fotbalistic cu vreo 25 de ani. Zău așa! Să lăsăm odată ochii dați peste cap și veșmintele de silfidă, că voi băieți, supraviețuiți de când i-a crescut în ghete talent, fenomenului Ronaldo! Cristiano Ronaldo. Restul e o echipă normală, cu jucători mai buni sau mai răi, cum are oricine, dar eu zic să mai așteptați până vă vine rândul la trambulină, pieselor de fotbaliști care vă credeți voi, nu de alta, dar s-ar putea să obosiți înainte de lansare… De altfel nici biciclistul de la Real nu se simte prea bine în costumul de națională, acolo unde când rotește privirea, vede de jur-împrejur numai milogi. Adică dă și mie o pasă ceva, trăiască familia ta de galactic și îmbârligător de craci, de la tine zmeule, manechinule și top-modelule stăm să ne pice-n gură și nouă, de lucru. Ca să nu adiem așa, cu vorba-n vânt, iată-i și pe colocatarii zmeului din pădurea de picioare. Portar Beto (Porto), fundițe și fundași Paulo Ferreira (Chelsea), Ricardo Carvalho (Chelsea), Pepe (Real Madrid) și Miguel (Valencia), mijloc ușor aplecat spre dreapta cu Tiago (Atletico Madrid), Deco (Chelsea), Raul Meireles (Porto), Nani (Manchester United) și un atac unde Simao Sabrosa (Atletico Madrid), Danny (Zenit St Petersburg) și Hugo Almeida (Werder Bremen) dau la pește într-una dar nu prea nimeresc momeala. Carlos Queiroz, un distins domn fost secund, care era cândva, cei mai voinici dintre noi la minte își amintesc, să bage în liga secundă pe Real Madrid, zice că ei nu sunt chiar Brazilia B, cum unii răuvoitori și de-a dreptul miștocari au comentat. Fii fără grijă hombre, nici noi nu credem asta…

****

Gata, terminați de scuturat copacul, vin elefanții! Coasta de Fildeș, cu mereu mai oportunistul Sven Goran Eriksson pe post de înainte mergător, vor să-și strivească  adversarele. De fapt așa vroiau la început, când nu aveau știre despre cine le va sta la capătul trompelor. Fac parte și ei din prima generație de jucători africani care au ocazia să joace la Cupa Mondială chiar pe continentul cu același nume, chestie care, nu-i așa, te zgârie cu gheara pe la orgoliu. Echipa cu dinții mari, zice că nu va mai repeta greșeli din trecut, și că munca multă, parc-ar săpa la mină nu alta, le oferă o anumită constanță în joc. Sincer, nu vi se pare că toți băieții ăștia parcă s-au vorbit, același discurs, plin de transpirație, cică cum trag ei din greu, cum se încordează fiarele mușchilor pe ei, cum dau tot ce e mai bun numai pe teren, în afara lui, bobocei și panseluțe, cuminți și cu gândul doar la victorie… Dacă  ipocrizie nu e, nimic nu e. Oricum, colțații nu stau rău la valoare.

Cea mai bună echipă din Africa, forțează optimile. Dar cum circumvoluțiunile uneori nu sunt atât de dese, cred că nu au identificat cum merg cu adevărat lucrurile. Ca să bubuie și în faza următoare la bășică, ar trebui să-și pună dosul pachidermic pe primul loc în grupă. Adică peste coana-mare Brazilia. Pentru că locul doi o aduce în bătaia puștii locului unu din grupa următoare. Care va fi desigur, Campioana Europei, Spania. Câtă inconștiență îți trebuie totuși să crezi tu, că și Brazilia și Spania, primele două favorite la acoperișul gloriei, se vor lăsa călcate-n picioare? Iată-i și pe inconștienți. Boubacar Barry (Lokeren) portar destoinic, Arthur Boka (VfB Stuttgart), Emmanuel Eboue (Arsenal), Kolo Toure (Manchester City) glorii ale statului pe fund, Abdelkader Keita (Galatasaray), Yaya Toure (Barcelona), Didier Zokora (Sevilla) puternici pe centru, Aruna Dindane (Racing Lens), Salomon Kalou (Chelsea) și Bakary Kone (Olympique Marseille) meserii de meseriași. Dar peste toată turma de elefanți plutește chelseanul Didier Drogba. Unul dintre cei mai în formă atacanți ai lumii, de fapt dacă mă opriți la o bere pe marginea drumului, eu v-aș spune că e chiar cel mai bun! Glumim noi, dar așa o înghesuială de calități ar cam putea să desfrunzească salățile din grădinile celor mari. Atenție la colții de sus că, coboară trompa de jos…

****

Coreea de Nord? O țară cu munți pleșuvi, arizi, de pe care au fost tunse toate pădurile pentru că locuitorii nu mai aveau cu ce să se încălzească, cu sate ca toate satele, posesoare de clădiri administrative și case de locuit dar în care nu locuiește nimeni pentru că sunt situate prea aproape de dușmanul capitalist de la sud, cu zeci și sute de kilometri de sârmă ghimpată, în care se înfășoară frica de monstruoasa democrație, cu autostrăzi imense, (da,da, ăștia au așa ceva dar ce folos?), de pe care poate cu ușurință să-și ia zborul orice tip de aeronavă a momentului, cu copii care se joacă în mijlocul străzii pentru că n-au mai văzut o mașină trecând demult, cu un arsenal întreg de vehicule militare stricate și abandonate pe marginea șoselelor, o țară cu oameni triști în care televiziunea și ziarele există doar controlate la sânge de stat, unde internetul și telefonia celulară sunt interzise cu desăvârșire, un loc pe pământ unde mai nimeni nu știe, dacă omul măcar a încercat să se cațăre vreodată pe Lună…

De aceea, încercăm să ținem caterinca în gât o vreme, pentru că băieții ăștia chiar sunt niște eroi. Vor juca și vor muri pe teren la propriu, odată cu fiecare minge. Ei au ajuns deja în Rai, nu vă dați seama?  Rai în care mai dăduseră o tură și prin 1966, când (și aici fac apel să-i treziți pe străbunici, care mai aveți, să vă explice) au scos toți mușchii de pe broscarii de italieni și s-au dus în sferturi!

Nu mai contează că acolo au dat peste perla Mozambicului, excelentul Eusebio, care le-a întors meciul de la, ușor cu anghina pectorală, 3-0! Contează însă că, odată ajunși la ei în ghettou, acasă, mai marii i-au considerat trădători de neam și țară și i-au băgat scurt, pentru câteva decade, într-un alt fel de dreptunghi, cu sârmă ghimpată, care se cheamă lagăr!

Să vă încurc degeaba neuronii între ei, cu citirea unor nume imposibil de pronunțat, nu cred că v-ar ajuta să plătiți mai ușor ipoteca la bancă, așa că discutăm eminamente pe valori. Recte Hong Yong-Jo (FC Rostov), atacant care pune ochiul în cramponul adversarului, iar dacă-l pierde nu-i nimic, îl adună din iarbă și continuă, și un flăcău cu adevărat talentat, care ne va exploda puțin firele de păr de pe pleoape, Jong Tae-Se (Kawasaki Frontale), un fel de Rooney al acestor copii chinuiți. Veți afla și singuri de ce.  Îndemnați-vă  așadar să le urmăriți partidele, o să descoperiți cum e când îți joci cu adevărat viața pe teren, mai ales când știi ce te poate aștepta dacă nu ți-o joci cum spune partidul…

****

Hai să trăim ca să nu murim și să ne vedem cu interes și în episodul următor.

Surse de informare, documentare și ilustrare:
FIFA

UEFA

European Club Association
Soccer Association

ro.soccerway.com

Campionatul Mondial 2010

Mulțumim!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

No comments yet... Be the first to leave a reply!