Cupa Mondială – Grupa E ©

O grupă unde plouă oranj, torențial aș spune. Mecanicii din portocală, par acum mai bine instruiți în atelierele hărniciei, dar să nu clasăm totuși grupa. Căci…

****

Olanda pornește la fiecare ediție ca una dintre potențialele favorite dar se fâsâie limonada portocalie undeva spre sfârșit, cineva belicos parcă, dă drumu’ la ventil când ți-e lumea mai dragă. De data asta zic eu că au luat un selecționer Bert van Marwijk, ușor atins de lipsă de notorietate dar echilibrat în tot ce face.

Spre deosebire de alții, care se văd deja cu cavitățile bucale plescăind la șampanie, din interiorul trofeului, olandezii ar vrea să treacă mai niznai așa, să nu fie considerați sau nominalizați și pe tăcute s-o plesnească la sfârșit direct în miez! Aici copiii lui tata, avem o altă densitate de valori, mari de tot, oameni pentru care chișca reprezintă al treilea element atunci când își numără, stând în zid, ouăle. E glumă credeți să ai Maarten Stekelenburg (Ajax) la plase, Khalid Boulahrouz (Stuttgart), Joris Mathijsen (Hamburg), Andre Ooijer (PSV Eindhoven) prin zona renală a apărării, John Heitinga (Everton), Ibrahim Afellay (PSV), Wesley Sneijder (Inter Milano), Nigel de Jong (Manchester City) la distribuție și Dirk Kuyt (Liverpool), Robin van Persie (Arsenal) unde se iau aplauzele toate întotdeauna, la bombardat. Peste ei, răsare ca o portocală mare pe cer Arjen Robben. Pentru că, atunci când vrea, execută nimicitor pe oricine.

Ușor nemestecat pare însă jocul din a doua lor repriză, gâfâit și cam lent pentru valorile care-l populează pe el, pe joc. De aceea unii, care au scos dintre buze mai demult suzeta și chiar pricep cum devine chestia, cam mârâie pe la colțuri, că lipsa de concentrare nu prea i-ar recomanda la vreo cățărare pe podium. Mai sunt și adversarii care au văzut lucrurile astea, așa că mai ușor cu amintirea lui Cruyff pe scări, și ochii la joc…

****

Vikingii din Danemarca, tocmai ce au legat bărcile la mal și vin cu cosițele lor împletite să despletească situația în grupă. Meșterul Morten Olsen, un fel de Manole de-al nostru de pe vremuri, rămâne același dibaci navigator, pardon antrenor, și bagă în ghete o echipă care joacă sus și când are ocazia și dă, tot sus. Goluri, ce doamne-iartă credeați?

Alde sen ăștia, pun frumos obrazul talentului la firul ierbii, și dacă mai putem ieși pentru câteva momente din cămașa de noapte a consoartei, recomand pe următorii. Poarta are un paznic de ligă engleză, pe Thomas Sorensen (Stoke City), apoi pe liniile de fund gardul este cărat și așezat cu Daniel Agger (Liverpool), ce jucător e ăsta!, Simon Kjaer (Palermo), cu ceva probleme la ligamente și cam incert, și Per Kroldrup (Fiorentina), din mijloc răsar cei operați de splină, adică Christian Poulsen (Juventus), Daniel Jensen (Werder Bremen), Jakob Poulsen (AGF Aarhus), Michael Silberbauer (FC Utrecht), iar sus, cum spuneam la dat, Soren Larsen (MSV Duisburg) și Morten Rasmussen (Celtic). Dacă privirea nu a prins încă puțină ceață de la malțul din bere luăm în cătare un tânăr cam gigant și cam de perspectivă mare, Nicklas Bendtner (Arsenal). Nu ne uităm doar la coarne, danezii au mai lovit-o cândva, direct de pe plaje, așa că

****

Atenție că intră în arenă leii neînfricați, Camerun, fibră bogată în dantele și arabescuri cu mingea, nu gâfâie că joacă practic printre ai lor, grup puternic și antrenor-dresor un franțuz dat în mă-sa de dur, Paul Le Guen. Omul nu vrea să caute pete în soare aiurea, zice că poate, dar cine zice altceva…

Camerunul nu este o echipă anemică deloc, și în afara ultra-starului Samuel Eto’o au cu ce. De exemplu Idris Carlos Kameni (Espanol), vechi dar mereu mai bun între bare, Benoît Assou-Ekotto și Sébastien Bassong (Tottenham), că se cunosc, pe zona spatelui, Jean Makoun (Olympique Lyon) și Alexandre Song (Arsenal) la mijloc și la mijloace, Mohamadou Idrissou (Freiburg) printre ațele adverse.

Comentarii multe nu facem, urmărim totuși îndârjirea și fuleul de ciocolată, nu de cacao, atenție…

****

Despre Japonia, mulți chicotesc superior, dar puțină cumpănire nu strică. Băieții cu bulina roșie pe drapel discută azi, de la egal la egal cu oricine. Maestrul Takeshi Okada, oferă scepticilor șansa la un Seppuku, căci spun ei, nimic nu înnobilează mai mult ființa umană decât certitudinea că poți spera. Nu obosim dungile curbate de pe creier cu scrânteala limbii nippone, dar lipim de auz, discret, câteva nume. Yuji Nakazawa (Yokohama Marinos), Shunsuke Nakamura (Yokohama Marinos), Junichi Inamoto (Kawasaki Frontale), Makoto Hasebe (VfL Wolfsburg), Keisuke Honda (ȚSKA Moscova), Daisuke Matsui (Grenoble) Keiji Tamada (Nagoya Grampus), Takayuki Morimoto (Catania). Cei care au mai avut obișnuința clătirii ochiului prin ceva cupe mondiale, își aduc aminte astfel de nume. Ei dau frâu liber creativității, nu știu să închidă jocul, sunt plăcuți în desenele dintre cele două porți, și mor pe teren.

Vor semifinale, așa și eu vreau să-mi agăț la breloc Luna de pe cer, dar mi-au explicat de la spital că vrutul e liber, atâta timp cât nu mă rănesc singur pot să vreau orice… Ne aplecăm ușor în față, a salut, nu facem cu degetu’, că nu e frumos și dăm cu privirea și după ei că și ei e oameni…

****

Hai să trăim ca să nu murim și să ne vedem cu interes și în episodul următor.

Surse de informare, documentare și ilustrare:
FIFA

UEFA

European Club Association
Soccer Association

ro.soccerway.com

Campionatul Mondial 2010

Mulțumim!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

No comments yet... Be the first to leave a reply!